Criza gunoaielor pare a fi aproape de o rezolvare temporară
Consiliul Judeţean a anunţat ieri că a început procedura negocierii directe cu două firme interesate să preia temporar pentru operare deponeul ecologic de la Bârcea Mare. Este vorba despre Girexim Universal Piteşti şi Super Com Bucureşti.
La procedură au mai participat alte două firme, Bratner din Cluj şi Eco – Bihor. Ultima s-a retras după ce a fost declarată câştigătoare într-o licitaţie pentru operarea unui deponeu în Bihor, după cum a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora (foto).
„Astăzi (ieri- n.red.) vom proceda la deschiderea ofertelor depuse de către cele două firme rămase în procedură, apoi se va începe negocierea directă. Principalele două criterii de negociere sunt cel legal, referitor la preţul cel mai mic, şi cel impus de noi, datorită stării de necesitate, anume capacitatea de mobilizare în cel mai scurt timp.”
Pe parcursul negocierilor de ieri după-amiază, părţile au solicitat o serie de clarificări suplimentare, iar discuţiile vor fi reluate miercuri.
De ce a căzut varianta firmei proprii
Bobora a adăugat că estimează că deponeul ecologic de la Bârcea Mare va fi operaţional pe 4 mai. Preşedintele CJ Hunedoara a explicat şi de ce s-a renunţat la ideea înfiinţării unei societăţi comerciale în subordinea instituţiei căreia să îi fie încredinţată direct operarea deponeului: „Timpul ne presează, în primul rând. Apoi angajarea a 110 oameni
pentru o lună, două, trei, patru, şase şi după aceea concedierea lor, pentru că asta-i o chestie de provizorat şi nu în ultimul rând, Consiliul Judeţean ar fi fost obligat să participe la generarea fondului social de start-up al acestei societăţi cu o sumă cuprinsă între 1 milion, 1,5 milioane de lei”.
Deponeul ecologic de la Bârcea Mare este gata din noiembrie 2015, dar nu poate fi folosit pentru că procedura de licitaţie pentru desemnarea unui operator nu dă semne că s-ar apropia de o decizie definitivă prea curând. În plus, depozitele temporare de la Deva şi Petroşani s-au umplut. Problema gunoaielor a ajuns şi în atenţia Consiliului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care, la începutul acestei luni, s-a întrunit în şedinţă extraordinară pe această temă. De la închiderea ultimelor rampe de gunoi din judeţ şi până acum, s-au produs 180.000 de tone de deşeuri. Doar 100.000 se află pe rampele temporare de la Deva şi Petroşani. Restul cantităţii nu se ştie exact unde a fost aruncat. Cel puţin nu de către autorităţile judeţene în domeniu.







One Comment