Amenzi de mii lei pentru neregulile din magazine
Sancţiuni contravenționale de peste patru mii lei și mai multe avertismente au aplicat inspectorii sanitar-veterinari în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru depozitarea necorespunzătoare și etichetarea neconformă a produselor.
În perioada 10-13 aprilie, inspectorii din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara (DSVSA) au efectuat o serie de controale la centrele temporare de tăiere a mieilor, în unitățile de alimentație publică și în supermarketurile din județ. Verificările au vizat respectarea normelor sanitar veterinare privind sacrificarea mieilor, depozitarea, transportul, comercializarea şi vânzarea produselor specifice sărbătorilor, de origine animală şi non – animală. În urma controalelor, inspectorii au identificat mai multe neconformități pentru care au aplicat avertismente și sancțiuni contravenționale în valoare de 4.200 lei. „În perioada precizată, organele de control ale DSVSA au efectuat verificări la centrele de tăiere a mieilor din Deva, Vulcan, Lupeni și Petroșani, unde au emis sancțiuni cu <avertisment> în conformitate cu O.G. 2 / 2001 pentru mici neconformități în ceea ce privește comercializarea carcaselor de miel. În plus, inspectorii au desfășurat șase controale în unități de alimentație publică (magazine alimentare). Pentru depozitarea necorespunzătoare și etichetarea neconformă a produselor au fost dispuse trei sancțiuni contravenționale în cuantum de 3.600 lei (măcelării – 2 și unități de tip restaurant – 1). De asemenea, specialiștii au avut o acțiune de control și la un supermarket din județ, unde au emis o sancțiune contravențională în valoare de 600 lei pentru depozitarea necorespunzătoare”, a precizat purtătorul de cuvânt al DSVSA Hunedoara, Leontin Laslău.
Sfaturi pentru consumatori
Reprezentanţii DSVSA avertizează hunedorenii să aibă grijă de unde cumpără alimentele, cum arată acestea şi unde sunt depozitate. Totodată, specialiştii sfătuiesc consumatorii să cumpere produse de origine animală sau non – animală doar din locuri autorizate sanitar – veterinar şi să aibă în vedere tot timpul termenul de valabilitate al produselor de panificaţie şi al produselor alimentare. De asemenea, trebuie urmărit, în cazul produselor de origine animală ambalate sau neambalate, modul de expunere şi comercializarea acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătatea publică.
La sediul DSVSA se asigură permanență inclusiv sâmbăta și duminica, între orele 08-20.00. Consumatorii pot sesiza abateri de la normele sanitare veterinare în vigoare, înregistrate pe teritoriul județului Hunedoara, la telefon 0254 221 145 sau se pot adresa Circumscripțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor teritoriale unde va fi afișat programul de lucru, persoana responsabilă și numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect de nelegalitate.







One Comment