glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Criză de proiecte la Primăria Hunedoarei

Primăria municipiului Hunedoara are aproape finalizat un singur proiect prin care doreşte să atragă bani europeni în sesiunea 2016 – 2020. Este vorba despre cel referitor la restaurarea Castelului Corvinilor, în valoare de aproximativ 5 milioane de euro. Angajaţii instituţiei pornesc într-o cursă contra-cronometru pentru a întocmi şi alte dosare, pe alte axe, în speranţa că vor fi atraşi bani şi pentru alte obiective ale municipalităţii. Mai au la dispoziţie doar patru luni.

„Singurul proiect pentru atragerea de fonduri europene pe care îl avem este cel referitor la Castelul Corvinilor. Şi acesta nu este finalizat sută la sută, urmând să avem o discuţie cu consultanţii în zilele următoare. Probabil că fostul primar a avut intenţii de a dispune întocmirea şi a altor proiecte (cum ar fi reabilitarea Centrului Vechi sau modernizarea halei Obor – n.red.), dar, repet, proiectul pentru Castel este singurul pe care îl avem scris la ora actuală”, spune primarul Dan Bobouţanu. Se pare că întârzierea în depunerea proiectului (ce vizează restaurarea componentelor de piatră ale castelului şi a porţiunii învechite a acoperişului) a fost provocată de modificări recente ale ghidurilor de finanţare, modificări care au generat şi obligaţia refacerii unor documente.

Prioritate – reabilitări termice

Bobouţanu adaugă că, săptămâna trecută, a dispus crearea unui grup de lucru în cadrul Primăriei care să se ocupe în special cu identificarea axelor de finanţare la care Hunedoara poate avea şanse de reuşită cu o serie de proiecte, dar şi cu urgentarea întocmirii documentaţiilor necesare. „Prioritare, pentru noi, vor fi fondurile care se acordă pentru reabilitarea termică a clădirilor. Vizăm, în primul rând, clădirile publice, pentru că avem foarte multe şcoli şi grădiniţe de gospodărit. Ne dorim reabilitare termică şi la spital, dar şi la Hala Obor precum şi la Bazinul de Înot. În ce priveşte reabilitările de blocuri, cred că prioritare ar trebui să fie blocurile cele mai vizibile. Vom avea însă şi o întrevedere cu domnul Sorin Maxim (directorul ADR Vest – n.red.) pentru a analiza şi a vedea care sunt şansele pentru fiecare proiect. Oricum, noi vom scrie proiecte pe fiecare axă aflată la dispoziţia administraţiilor publice locale din mediul urban”, adaugă Bobouţanu. Pe cele mai multe axe lansate de ADR Vest, termenele finale de depunere a proiectelor sunt fixate pentru luna noiembrie.

Bani pentru izolare şi… lifturi

La nivelul întregii Regiuni Vest (Hunedoara, Caraş – Severin, Arad şi Timiş), fondul disponibil pentru reabilitările termice este de aproape 43 de milioane de euro. Valoarea unui proiect de acest gen trebuie să fie de minimum 100.000 de euro şi maximum 5 milioane de euro. 60 la sută din valoarea fiecărui proiect va fi suportată din bani europeni, restul de 40 la sută putând fi „împărţit” între primărie şi beneficiar (în cazul blocurilor – deţinătorii de apartamente din imobilul respectiv). În cazul clădirilor rezidenţiale, banii se acordă doar pentru imobilele cu cel puţin două etaje şi construite în perioada 1950 – 1990. Sumele pot fi folosite atât pentru anvelopări termice, cât şi pentru instalarea de surse alternative de energie regenerabilă (de exemplu, panouri solare) sau înlocuirea ascensoarelor.  Termenul limită pentru depunere de proiecte pe această prioritate de investiţii este stabilit pentru 16 noiembrie, anul curent.

Back to top button