glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Craterul din sensul giratoriu a dat peste cap tot traficul de pe DN 7. Deși, ieri, au spart totul în jurul gropii, autoritățile încă nu au descoperit cauza formării craterului (GALERIE FOTO)

Craterul din sensul giratoriu de la gară a dat peste cap toată circulația de pe șoseaua de centură a Devei. Ieri, Apa Prod a decoperat zona, deși încă nu se știe cine este vinovat pentru această situație creată. Primăria Deva a emis un comunicat de presă, în care aruncă vina iar pe compania de apă și canalizare, dar reprezentanții acesteia spun că, deși s-a săpat, deocamdată nu a fost descoperit nimic care să îi fie imputat. Lucrările în zonă vor continua cel puțin până vineri.

În comunicatul Primăriei Deva este precizat că reprezentanții administrației locale și cei ai Apa Prod au avut ieri încă o întâlnire, în cadrul căreia au fost stabilite măsurile ce vor fi luate pentru refacerea asfaltului deteriorat pe DN 7, în zona Ardealul, „în urma precipitaţiilor abundente înregistrate în ultima perioadă”. În același comunicat este găsită o altă cauză a formării gropii. „În urma analizării situaţiei, s-a constatat că pe lângă groapa apărută pe DN 7 există un traseu de canal, care poate reprezenta cauza cedării asfaltului în zona respectivă. În consecinţă, SC Apa Prod Deva va lua măsurile necesare pentru remedierea situaţiei în cel mai scurt timp. Pentru informarea corectă a cetăţenilor, Primăria Municipiului Deva precizează că nu există nicio legătură între situaţia apărută pe DN 7 şi proiectele de reabilitare urbană <Platforma Ardealul> şi <Bulevardul Iuliu Maniu>”, se arată în informarea transmisă de administrația locală.

Apa Prod a început lucrarea

Ieri, societatea Apa Prod a început decopertarea drumului, pentru a descoperi care sunt cauzele producerii gropii. „S-a decopertat, s-a săpat, iar la un moment dat s-a descoperit un cablu secționat, pe care  nu l-am tăiat noi. Reprezentanții firmei de telefonie care sunt deținătorii cablului nu pot să verifice până mâine (n.r. astăzi), dacă sunt sau nu probleme cu acel cablu. Ei au toate echipele deplasate în altă localitate, prin urmare lucrările s-au oprit. Cât s-a săpat, nu s-a descoperit nicio problemă care să țină de Apa Prod. Mâine (n.r. astăzi), după ce vor veni cei de la compania de telefonie, să verifice situația, lucrările vor continua”, a declarat Andreea Morogan, purtător de cuvânt al Apa Prod.

Pe parcursul desfășurării lucrărilor, tot traficul dinspre Mintia, înspre Simeria a fost redirecționat de la gara din Deva, prin centrul orașului.

Back to top button