Copiii îngheţaţi din Lupeni, oficial în grija mamei
Cei doi micuţi care au dormit, într-un frig cumplit, în nişte adăposturi improvizate la doi paşi de Primăria Lupeni se află acum într-o locuinţă socială, în grija mamei lor. Cel puţin aşa comunică Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara (DGASPC). Aceeaşi direcţie care a fost dezinformată total când i s-a spus că acei micuţi se aflau doar în vizită la tatăl lor, în acea colibă insalubră.
O echipă a DGASPC s-a deplasat marţi şi miercuri la Lupeni pentru a efectua o anchetă socială separată de cea a direcţiei sociale din cadrul Primăriei Lupeni. Inspectorii de la Deva au fost, se pare, traşi pe sfoară. I-au găsit pe copii într-un apartament cât de cât încălzit, aşa că au considerat că nu mai e necesar să cerceteze „istoricul” poveştii, deşi încă de ieri existau publicate mărturiile unor localnici conform cărora cei doi copii locuiau, de fapt, în adăposturile improvizate. „Copiii se aflau într-un apartament, cu mama lor. E vorba despre o locuinţă socială pe care mama copiilor o avea în folosinţă dar pentru care nu se întocmiseră încă toate actele necesare. Copiii sunt înscrişi la un medic de familie, iar mama a părut dornică să se implice în susţinerea celor doi minori. Noi vom monitoriza cazul săptămâna aceasta şi săptămâna viitoare, după care, de monitorizarea situaţiei se va ocupa serviciul de asistenţă socială din cadrul Primăriei Lupeni. Sperăm ca mama să fie responsabilă. Dacă-şi va lăsa în continuare copiii să trăiască în condiţii improprii, normal, se vor lua alte măsuri”, spune Ionela Lazăr, purtător de cuvânt al DGASPC Hunedoara.
Ionuţ Caolean, tânărul care a descoperit cazul şi l-a făcut public postând pe facebook un filmuleţ în care a arătat condiţiile în care erau ţinuţi cei doi copii, nu crede în „angajamentele” luate de autorităţi: „Sunt convins că acei copii locuiau în acele colibe. I-am văzut şi-n decembrie 2015 şi i-am văzut şi acum, tot acolo, trei zile la rând. Mai sunt convins că au fost ţinuţi acolo pentru ca bunicul şi tatăl lor să inspire milă şi să primească ajutoare. O să aflu cumva adresa acelei locuinţe sociale şi o să merg eu periodic să văd dacă acei copii sunt ţinuţi în condiţii acceptabile sau nu”.







2 Comments