Contestația lui Petru Mărginean împotriva mandatului noului primar al Devei a fost respinsă definitiv
Mircia Muntean rămâne primarul Devei. Contestația lui Petru Mărginean, făcută împotriva validării mandatului noului edil al Devei a fost respinsă definitiv de Tribunalul Hunedoara, iar fostul primar al municipiului reședință de județ a fost obligat să-i plătească lui Mircia Muntean cheltuielile de judecată”. Iată soluția instanței:
„Respinge ca nefondat apelul declarat de către intervenientul Mărginean Petru împotriva încheierii civile nr. 2253/CC/2016 pronunţată de Judecătoria Deva, judeţul Hunedoara. Obligă pe apelantul Mărginean Petru la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în apel către intimatul Muntean Mircia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.10.2016”, se arată pe site-ul instanței de judecată.
Aceeași decizie a fost luată și de magistrații Judecătoriei Deva în data de 21 iunie, dar hotărârea a fost contestată de Mărginean. Acum, însă, nu mai există nicio cale de atac.







3 Comments