glasul-hd.ro Web analytics

Administrație

Consiliul Judeţean îşi modifică organigrama, dar nu face concedieri

Executivul Consiliului Judeţean a trimis spre Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici o nouă organigramă a aparatului propriu. Dacă ea va fi aprobată de ANAP, unii dintre 180 de oameni din aparatul propriu al Consiliului Judeţean vor activa în alte compartimente sau vor avea alte atribuţii în compartimentele în care sunt încadraţi.

„Nu doresc să dau detalii despre propunerea de organigramă înaintată către ANAP pentru că ar fi prematur. Să aşteptăm răspunsul ANAP şi apoi vom putea discuta. În plus, în martie se va face acea evaluare a fiecărui angajat din aparatul propriu al Consiliului Judeţean, se vor da acele calificative şi abia apoi se vor lua decizii. Sunt nişte proceduri pe care trebuie să le urmăm şi cu care nu poţi să te joci. Mai mult, abia mâine (azi – n.red.) am programată şi o nouă discuţie cu vicepreşedinţii pe tema aceasta. Ne dorim o eficientizare a activităţii pe care o putem obţine şi printr-o organigramă care să permită elasticitate în decizii şi rapiditate în implementare”, ne-a declarat ieri preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora.
Conform unor informaţii neoficiale, în organigrama CJ vor apărea noi compartimente. Costel Avram, administratorul public al CJ, susţine însă că acest lucru nu va însemna creşterea numărului de şefi, ci, dimpotrivă, diminuarea lui. „Nu vor mai fi atâţia şefi câţi sunt acum. Unele posturi de conducere vor dispărea, iar ocupanţii lor nu vor fi concediaţi, ci vor primi alte atribuţii. Per ansamblu şi fondul de salarii va scădea. Nu cu mult, dar va fi mai mic”, a declarat Avram.

Back to top button