Consiliul Judeţean Hunedoara, o afacere de familie
Firma ginerelui preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara a încasat sume importante de bani de la instituţia publică pe care o conduce socrul său. Societatea comercială Olivent Invest aparţinând lui Robertto – Patrick Venter este una dintre puţinele firme care au obţinut contracte finanţate de Consiliul Judeţean Hunedoara, în cele mai multe cazuri fiind singurul participant la procedura de atribuire.
Din 2008 până în prezent, firma Olivent a încasat de la Consiliul Judeţean Hunedoara peste 11 milioane de euro, în urma unor contracte atribuite fără licitaţie. Aceste sume sunt mult mai mari, pentru că firma ginerelui preşedintelui Mircea Moloţ lucrează şi în calitate de subcontractant, declarat sau nu, în alte investiţii finanţate din bugetul judeţului.
Multe lucrări, un singur pretendent
În anul 2008 Olivent Invest este chemat la o negociere directă la Consiliul Judeţean Hunedoara şi primeşte suma de 329.612 lei pentru amenajarea holului principal de acces şi a casei scării la sediul instituţiei. Firma celui care îi va deveni ginere preşedintelui Mircea Moloţ a fost singurul ofertant. În acelaşi an, Robertto Venter este tot singur ofertant şi pentru o investiţie în valoare de 40.541 de lei, care avea ca obiect reparaţii capitale la secţia de Pneumoftiziologie a Spitalului Judeţean din Deva. În anul 2009, firma Olivent primeşte încă două contracte. Primul în valoare de 1.714.890 de lei pentru repararea Centrului Militar Judeţean Hunedoara. În acest contract atribuit prin licitaţie deschisă, Venter a mai avut un concurent, de formă, ţinând cont de diferenţa infimă dintre preţul de pornire şi cel de adjudecare a contractului. Un al doilea contract în anul 2009 a fost legat de reparaţiile faţadei clădirii Consiliului Judeţean, în valoare de 4.627.645 de lei. Singura ofertă “dintre care au ales” reprezentanţii Consiliului Judeţean a fost depusă de firma Olivent.
2010, anul muntelui, apei şi al bisericilor
În anul 2010, firma Olivent împreună cu alte două societăţi “prietene” reuşesc să pună mâna pe un contract care are ca obiect construirea de refugii salvamont în zona alpină a Munţilor Retezat. Contractul a stârnit foarte multe controverse . Banii cu care au fost finanţate aceste lucrări au venit tot pe filiera CJH, de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Firma SC Olivent Invest SRL şi-a adjudecat construirea a patru baze şi refugii salvamont, iar partea sa din valoarea contractului a fost de aproximativ 505.000 de lei. În acelaşi an, Olivent a semnat un contract pentru restaurarea şi recuperarea valorilor de cult din mai multe sate din judeţul Hunedoara. Valoarea contractului a fost de 730.000 de lei, fără TVA. Pentru a pune mâna şi pe o “felie” din programul ISPA, ginerele lui Moloţ a subcontractat, de la Hidroconstrucţia Bucureşti, o parte din lucrările din municipiul Deva. Numai că, firma lui Venter a făcut treaba de mântuială, spre nemulţumirea antreprenorului, care a fost nevoit să facă intervenţii ulterioare asupra lucrărilor.
După nuntă, mai cu fereală
După ce a devenit cu acte în regulă ginerele preşedintelui Mircea Moloţ, patronul firmei Olivent Invest, Robertto Venter nu s-a mai înfipt direct la lucrări finanţate de Consiliul Judeţean. În schimb acesta încearcă să scape de firma Olivent Invest. În luna iulie a acestui an “ginerică” a cesionat părţile sociale ale firmei care l-a consacrat unor persoane din judeţul Timiş, Petru Călin Cirin şi Maria Novacovici. Asta după ce în prealabil a reuşit să “stoarcă” societatea. Concomitent Robertto Venter îşi desfăşoară activitatea pe alte firme care lucrează în subantepriză, declarată sau nu, atât pentru Olivent cât şi pentru o altă firmă de casă a Consiliului Judeţean, Viva Construct. Una dintre aceste societăţi comerciale este Vivanty Industries SRL, din Şoimuş, firmă aproape falimentară până de curând, care şi-a revigorat brusc activitatea şi lucrează în prezent pe mai multe şantiere finanţate de Consiliul Judeţean. Unul dintre acestea este Centrul Judeţean pentru Managementul Situaţilor de Urgenţă, adjudecat de Viva Construct pentru suma de 50.135.300 de lei. Surse din Consiliul Judeţean Hunedoara susţin că “ginerică” a pus ochii pe câteva investiţii foarte profitabile finanţate de instituţia condusă de “tata socru”. Printre lucrările la care râvneşte să intre în calitate de subcontractant declarat sau la “negru” sunt : “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara, în valoare de peste 100 de milioane de euro; Sistemul integrat de management al deşeurilor în valoare de peste 50 de milioane de euro; Contractul trei al proiectului ISPA în valoare de 17 milioane de euro, toate aflate în faze premergătoare licitării.






