glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Concursul „Citeşti şi câştigi” şi-a desemnat câştigătorii. Elevii Liceului „Traian” din Deva, cei mai buni la cultură generală!

Concursul de cultură generală dedicat elevilor de liceu din municipiul Deva intitulat „Citeşti şi câştigi” a ajuns la final. După o competiţie „aprigă” între elevii de la opt licee din municipiul reşedinţă de judeţ, juriul a decis: cei de la Liceul Teoretic „Traian” Deva merită să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere.

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, a iniţiat un amplu concurs de cultură generală dedicat elevilor de liceu de la poalele cetăţii. Desfăşurat sub genericul „Citeşti şi câştigi” concursul a avut ca grup ţintă elevii claselor IX-XII de la liceele: Colegiul „Ion Mincu”, Colegiul Naţional Sportiv „Cetate”, Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Colegiul Tehnic „Transilvania”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”, Liceul de Arte „Sigismund Toduţă”, Liceul Teoretic „Sabin Drăgoi” şi Liceul Teoretic „Traian”. Concursul nostru, aşa cum l-am conceput, a dat posibilitatea elevilor participanţi să citească, să studieze, să afle lucruri noi, în completarea cunoştinţelor pe care le dobândesc zi de zi la şcoală. Domeniile mari din care au fost adresate întrebările au fost în număr de cinci: ştiinţe, artă, sport, literatură, geografie, istorie”, a precizat managerul Bibliotecii Judeţene, Sebastian Bara.

La anul, intră-n „joc” tot judeţul

„Citeşti şi câştigi” s-a întins pe durata a cinci luni (februarie-iunie 2014), după un calendar prestabilit, perioadă în care au avut loc 16 captivante confruntări. În cursul zilei de ieri, în incinta Deva Mall a avut loc mult aşteptata finală. Finaliste au fost echipajele Liceului Tehnologic „Grigore Moisil” şi ale Liceului Teoretic „Traian”. Cei care au demonstrat că au cunoştinţe solide de cultură generală în toate cele cinci domenii au fost elevii de la Liceul Teoretic „Traian” din Deva, care au obţinut premiul I. Fiecare etapă a concursului a avut farmecul ei, emoţiile au fost mereu prezente, colegele mele care au conceput şi adresat întrebările au ştiut să se apropie de elevi şi să-i facă să participe cu plăcere la acest concurs. Succesul acestei prime ediţii ne îndreptăţeşte să aşteptăm cu nerăbdare, alături de viitorii concurenţi, următoarea ediţie a concursului, care de această dată se va desfăşura la nivelul întregului judeţ”, a adăugat Sebastian Bara.

Elevii, recompensaţi cu tablete, trofee şi cărţi

Premiile puse în joc au fost deosebit de atractive: trei trofee pentru locurile I, II, III, opt tablete, o cameră video, o bicicletă Mountain Bike, un birou şi alte 64 de premii care au constat în cărţi şi diplome.

Clasament „Citeşti şi Câştigi”:

Locul I – Liceul Teoretic „Traian”

Locul II – Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”

Locul III – Liceul Teoretic „Sabin Drăgoi”

Locul IV – Liceul de Arte „Sigismund Toduţă”

Locul V – Colegiul Tehnic „Transilvania”

Locul VI – Colegiul Naţional Sportiv „Cetate”

Locul VII – Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”

Locul VIII – Colegiul „Ion Mincu”

 

Back to top button