Campanie IPJ Hunedoara: „Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi”
Sub titlul „Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi”, Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara derulează, în perioada iunie – septembrie, o campanie de informare a publicului larg destinată prevenirii tâlhăriilor, furturilor din locuinţe sau din autoturisme. În judeţul Hunedoara, campania este implementată de poliţiştii din cadrul Compartimentului Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, ai Serviciului de Ordine Publică şi de voluntarii I.P.J. Hunedoara.
„Scopul campaniei îl constituie reducerea riscului victimal al populaţiei în legătură cu spargerile de apartamente, furturile din autoturisme şi tâlhăriile în scări de bloc/lifturi. Grupul ţintă este format din proprietarii de apartamente din zonele centrale urbane, proprietarii de gospodării din mediul rural, proprietarii de autoturisme şi femeile cu vârste între 25 și 60 de ani, predispuse riscului de a fi tâlhărite”, a declarat Andrea Fieraru, coordonatorul campaniei.
Campanie stradală de lansare
Startul campaniei va fi dat, oficial, astăzi, de către polițiști, voluntari și reprezentanți ai unei companii de asigurări. „Ne adresăm populaţiei cu risc ridicat de victimizare, cu privire la modurile de operare ale infractorilor, regăsite în cazuistica poliţiei, încercând să evidenţiem faptul că peste jumătate din infracţiuni sunt favorizate de naivitatea proprietarilor. Ne dorim să sporim nivelul de conştientizare a oamenilor, astfel încât să reducem numărul furturilor şi al tâlhăriilor în judeţul Hunedoara”, a mai precizat Andrea Fieraru.
Hoții acționează ziua
Potrivit polițiștilor, cele mai multe furturi din locuințe, la nivelul municipiului Deva, au loc ziua, iar acestea sunt favorizate de neglijenţa proprietarilor. „Infractorii sună la interfon aleatoriu, iar după ce sunt lăsaţi în scară de proprietari naivi, identifică apartamentul la care n-a răspuns nimeni şi forţează uşa prin ruperea butucului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Acesta a mai adăugat că autoturismele vizate de infractori sunt cele în care sunt lăsate, la vedere, staţii radio emisie – recepţie, poşete, telefoane mobile, genţi de laptop sau cele care sunt lăsate cu geamurile întredeschise, cu portierele neîncuiate sau cu motorul pornit.
Tâlharii acționează noaptea
Infracţiunile de tâlhărie sunt comise adesea în zone neiluminate corespunzător pe timpul serii sau al nopţii, la intrare în casa scării şi în lifturile blocurilor turn. Cele mai vizate bunuri sunt poşetele femeilor, bijuterii de aur şi telefoane mobile.
3 mii de pliante vor fi distribuite în cadrul campaniei






