Cetatea Devei, între atracțiile Târgului de Turism al României
Cetatea Devei s-a numărat printre atracțiile turistice ale județului Hunedoara prezente la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României (TTR), care s-a desfășurat până duminică la Complexul Expozițional „Romexpo” din Capitală. Reprezentanții Primăriei Deva au pregătit pentru turiști un circuit de șase zile care include excursii la monumente cunoscute din zonă.
Obiectivul este promovat într-un mod inedit de cavalerii Gărzii Cetății Deva, iar hărțile, broșurile, pliantele, flyerele și proiecțiile filmelor de prezentare ale fortăreței medievale din secolul al XIII-lea au fost puse la dispoziția tuturor celor care doresc să afle povestea monumentului. „Ne-am bucurat de prezența a sute de vizitatori, dar și a unor tour-operatori importanți. Chiar din prima zi, standul nostru a primit aprecieri din partea mai multor ambasadori și secretari de stat în Ministerul Turismului, dar și a omului care a făcut istorie în gimnastica din România, antrenorul Octavian Belu. Primăria municipiului Deva este prezentă la TTR cu o ofertă interesantă – Cetatea, Complexul Aqualand și un circuit turistic de șase zile, care include vizite la cele mai importante obiective din județ”, a declarat directorul Serviciului Public Administrare Cetate Deva, Alin Suciu.
Un tour-operator convins
O pată de culoare a reprezentat-o prezența cavalerilor din Garda Cetății Deva, care au făcut turul întregului târg, au dat onorul standurilor prezente la eveniment și au oferit materiale promoționale vizitatorilor. Reprezentanții Primăriei se pare că au reușit să convingă și un tour-operator să includă printre pachetele sale și Deva. „Asta înseamnă că în pachetele sale turistice va avea și Deva, și implicit județul Hunedoara. Noi am prevăzut că, în general, cazările toate vor fi în Deva. Într-o zi se va pleca la Sarmizegetusa Regia, cu Parcul Dendrologic de la Simeria, într-o zi va fi Râu Mare Retezat, cu Biserica din Densuș și cu Sarmizegetusa Ulpia, într-o zi Castelul de la Hunedoara, o zi Cetatea Devei și Aqualand-ul, iar într-o alta – Muzeul Aurului, de la Brad. Principalul e că vor veni turiștii, vor sta aici, vor dormi aici. În acest fel câștigă și oamenii care au firme în localitate”, a mai declarat Alin Suciu.
Târgul de Turism al României s-a aflat la cea de-a 38-a ediție. La eveniment și-au promovat ofertele aproape 200 de expozanți din România, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Ucraina, Italia, Spania, Austria, Polonia și Israel.







2 Comments