glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Cetate şi Şirineasa debutează în retur pe propriul teren

Amânarea începerii returului de campionat (şi) în Liga a treia a bulversat întreg programul competiţional. Etapa cu numărul 16, prima din sezonul de primăvară 2018, a fost decalată, astfel că şi Cetate Deva şi Şirineasa din Petroşani încep meciurile oficiale cu etapa a 17-a, a doua din retur. Ambele vor evolua acasă şi pleacă din postura de favorite în faţa unor adversari mai slab clasaţi în seria a patra.

Cetate Deva joacă acasă astăzi, de la ora 15, cu Internaţional Băleşti, echipă pe care devenii au învins-o în tur cu 3 – 2 prin golurile marcate de Romică David, Robert Cristian şi Bogdan Mintaş, ultimul în prelungirile partidei. Dintre marcatorii de atunci doar David se va afla cu siguranţă pe teren şi la acest meci din retur, deoarece Mintaş a părăsit între timp formaţia deveană, iar căpitanul Robert Cristian este accidentat.

Sigur, ascendentul moral se află în tabăra deveană, atât prin prisma victoriei din prima manşă, cât şi a poziţiilor pe care cele două combatante le ocupă în clasamentul la zi.

Cetate se află pe locul 7, cu şase victorii, trei egaluri, cinci înfrângeri, având 21 de puncte şi un golaveraj de 27 – 22, în timp ce Internaţional, echipă aflată la primul sezon în liga a treia, este pe locul 13, cu 10 puncte obţinute din trei victorii, un egal şi zece înfrânferi, golaveraj 18 – 28.

Meci „de şase puncte” mâine la Petroşani

Una din cele două partide care îşi dispută titulatura onorifică de derby al etapei este întâlnirea de sâmbătă de la Petroşani dintre ACS Şirineasa şi Naţional Sebiş, două dintre pretendentele declarate la promovare înainte de începerea campionatului. Şirineasa ocupă locul întâi în serie, neînvinsă, cu 36 de puncte din 11 victorii şi trei egaluri, cu cele mai multe goluri marcate, 34, şi cele mai puţine primite, doar 7; oaspeţii de la Naţional se află pe locul 5, la zece puncte distanţă de lider cu opt victorii, două egaluri şi patru înfrângeri, golaveraj 32 – 16. În tur la Sebiş s-a impus Şirineasa cu 1 – 0, gol marcat de Octavian Vasile în minutul 70.

Alt cap de afiş al rundei este confruntarea dintre ocupantele locurilor 2 şi 3 din clasament, CSU Craiova II – CSM Lugoj. Cele două formaţii au câte 29 de puncte, cu şapte mai puţine decât Şirineasa, astfel încât un egal nu ar ajuta pe niciuna dintre ele.

În restul etapei avem atât jocuri cu favoriţi cerţi, ACS Ghiroda – Centrul de Pregătire Timişoara şi mai ales Şcolar Reşiţa – Becicherecu Mic, cât şi meciuri cu deznodământ imprevizibil, cum sunt Şoimii Lipova – Gloria Lunca Teuz Cermei şi Millenium Giarmata – Hermannstadt Sibiu II.

Etapa 17

vineri, 9 martie:

CS Şoimii Lipova – Gloria Lunca Teuz Cermei

CS Millenium Giarmata – AFC Hermannstadt II

CNS Cetate Deva – CS Internaţional Băleşti

sâmbătă, 10 martie:

CSM Şcolar Reşiţa – NMM Becicherecu Mic

ACS Ghiroda – CN Pregătire Timişoara

CSU Craiova II – CSM Lugoj

ACS Şirineasa – CS Naţional Sebiş

ACSO Filiaşi stă

2 Comments

  1. Speram ca Sirineasa sa promoveze in Liga a II si din vara sa se numeasca Jiul Petrosani . Hai Jiul Petrosani !

Back to top button