Cetate merge la Timişoara pentru trei puncte „care nu se pun”
Prezenţa celor de la Centrul Naţional de Pregătire Timişoara în Liga a treia a fost însoţită de o cerinţă cel puţin ciudată, anume aceea ca meciurile în compania lor să fie trecute în clasament etapă de etapă, dar să se scoată la finalul campionatului. Cu alte cuvinte, să nu conteze pentru celelalte echipe rezultatele obţinute în compania lor.
În etapa intermediară de astăzi, cea cu numărul 27 din seria a patra, CNS Cetate Deva întâlneşte, în deplasare, tocmai echipa Centrului din Timişoara, partidă care are loc începând cu ora 18. În tur la Deva s-au impus clar gazdele de atunci, 5 – 0 prin golurile realizate de David, Leucian, Şoit, Mintaş şi Tecsi. Dintre marcatorii de atunci doar David şi Şoit au rămas la Cetate, ceilalţi trei părăsind între timp echipa.
La meciul de astăzi Deva se prezintă de pe locul 9, cu 31 de puncte (opt victorii, şapte egaluri, nouă înfrângeri), golaveraj 44 – 34, în timp ce formaţia timişoreană ocupă locul 13, cu 26 de puncte (opt victorii, două egaluri, 14 înfrângeri) şi golaveraj 27 – 48. Ambele echipe vin după victorii dătătoare de moral în etapa precedentă: Centrul 3 – 1 la Băleşti cu Internaţional, Cetate 11 – 1 acasă cu Becicherecu Mic.
Din formaţia pregătită de Sorin Cornea vor absenta Tătaru, care a încasat vineri al patrulea cartonaş galben şi va sta cu Timişoara, plus foarte probabil Moţ, accidentat pe finalul meciului cu Becicherecu. „Avem un program încărcat, cu trei meciuri într-o săptămână. Chiar dacă cel cu Timişoara nu contează în clasament, tot trebuie să mergem să jucăm, să facem deplasarea acolo. Apoi sâmbătă jucăm cu Lugojul, iar în ultimele două etape cu Cermei şi Sibiu. Suntem o echipă în creştere, iar obiectivul nostru rămâne ocuparea locului 6 la finalul campionatului. După calculele mele, pentru asta avem nevoie de minim zece puncte în cele patru meciuri rămase de jucat”, a declarat Sorin Cornea, antrenorul principal al lui CNS Cetate Deva.







Mai Cornea,antrenor de doi lei,vezi ca habar nu ai de fotbal,numai alcoolul ti in cap,te bat copiii,ce mai!?,intreb si eu cititor si platitor de taxe si impozite,cum de nu se sesizeaza conducerea,poate si D.N.A-ul,despre babi mancati degeaba!???,Antrenorul de doi lei,dute si ne lasa cu toate vedetele tale,dar dute si nu te mai uita in urma,ok!
banii,scz!