glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Cetate Devatrans joacă duminică la Zalău

După înfrângerea categorică suferită acasă etapa trecută, în faţa unei contracandidate la evitarea retrogradării directe, situaţia lui Cetate Devatrans s-a îngreunat simţitor. Echipa a căzut pe locul 13 în clasament (în spatele ei mai rămânând numai condamnata CSM Ploieşti), iar meciurile directe din turul de campionat cu Slobozia şi Galaţiul – ambele având două puncte în faţa Devei – au fost pierdute de o manieră clară.

În aceste condiţii, Cetate Devatrans are nevoie de fiecare punct posibil de obţinut din întâlnirile următoare pentru ca să salveze ce se mai poate salva din acest sezon de toamnă. Primul pas îl reprezintă partida de la Zalău de duminică, de la ora 11, în compania trupei lui Tadici, Handbal Club.

A fost odată un derby Deva – Zalău…

Vremea când Silcotubul şi Universitatea Remin îşi disputau finala campionatului, iar Deva şi Zalăul erau poluri de putere ale handbalului feminin românesc a apus demult. Întâlnirea de poimâine pleacă de pe coordonate mult mai modeste, cu gazdele undeva la mijlocul clasamentului, iar oaspetele în subsolul lui.

Concret, HC Zalău ocupă după opt etape locul 8, cu un bilanţ de patru victorii, un egal şi trei înfrângeri, golaveraj negativ 187 – 191. Cetate se află pe penultimul loc, având o singură victorie (cu junioarele Ploieştiului) şi şapte înfrângeri, golaveraj 189 – 240. Desigur, zălăuancele pleacă din postura de favorite, dar elevele lui Ivan Cop trebuie să încerce să obţină cât mai mult din fiecare joc rămas până la pauza de iarnă. Programul devencelor mai cuprinde în acest an calendaristic încă două meciuri, acasă cu HCM Roman în etapa viitoare şi în deplasare cu Dunărea Brăila înaintea pauzei de iarnă. Dacă la Brăila nu se pune în mod serios problema de a lua puncte, Dunărea fiind singura echipă cu punctaj maxim din Liga Naţională şi lider înaintea acestei etape, cu Zalău şi cu Roman trebuie neapărat ca echipa să se adune şi să arate pe teren că îşi merită locul pe prima scenă handbalistică a României, chiar dacă a fost invitată târziu să se alăture balului.

După aceste trei meciuri rămase de disputat, campionatul se întrerupe din 17 noiembrie 2016 până pe 8 ianuarie 2017, ultimele două etape din tur urmând să se joace anul viitor. Destul de ciudată această programare, dar despre asta vom avea timp să vorbim după încheierea actualului sezon de toamnă.

Back to top button