Cazul gardianului înjunghiat: una dintre lovituri a fost la câţiva centimetri de inimă
Lider sindical: „Astfel de incidente se petrec frecvent în penitenciare (...) Ştim că e o meserie grea, dar vrem şi noi să apucăm să ne creştem copiii”
Angajatul Penitenciarului Deva care a ajuns aseară la spital după ce a fost înjunghiat de trei ori cu o foarfecă este în stare stabilă. Incidentul scoate, din nou, la iveală, în cel mai neplăcut mod posibil, problemele cu care se confruntă angajaţii din sistemul penitenciarelor.
„Am fost încă de aseară, eu şi colegi de-ai mei, la UPU Deva pentru a-l vedea pe colegul nostru. Starea lui este stabilă. Totuşi, cadrele medicale ne-au spus că una dintre loviturile primite a fost la câţiva centimetri de inimă. Din păcate, astfel de incidente se petrec frecvent în penitenciarele din România. Nu cu mult timp în urmă, un coleg de la un alt penitenciar a fost strâns de gât. Acum câteva săptămâni, o colegă de la Penitenciarul Aiud a fost sechestrată şi puţin a lipsit să fie violată”, a declarat, pentru „Glasul Hunedoarei”, liderul Sindicatului „Vulturul” din cadrul Penitenciarului Deva, Nicolae Grosu.
Ignoraţi şi de lege şi de conducere
Conform lui Nicolae Grosu, deţinutul – agresor nu va fi acuzat de ultraj în formă agravantă (aşa cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi atacat un poliţist ori un jandarm) pentru simplul motiv că angajaţii din sistemul penitenciar nu au acelaşi statut cu cei din MAI. Astfel va scăpa cu câţiva ani în minus la pedeapsă.
Liderul sindical este de părere că totul pleacă de la lipsa de personal şi lipsa investiţiilor în dotări: „Este o anchetă în desfăşurare şi aşteptăm şi noi rezultatele. Totuşi, eu cred că nu s-ar fi întâmplat aşa ceva dacă noi am fi avut în dotare, de exemplu bastoane cu şoc electric. Chiar nu dorim să moară vreun coleg din cauză că avem la dispoziţie doar un baston clasic, dacă-l avem şi pe acela, o pereche de cătuşe şi un spray iritant – lacrimogen care, uneori, poate să fie expirat sau, pur şi simplu, să nu funcţioneze.
La Penitenciarul Deva noi nu mai avem grupă de intervenţie. La presiunile unor ONG-uri, cu ani în urmă, s-a decis că în penitenciarele cu regim deschis sau semi-deschis nu e nevoie de astfel de grupe. Nu e deloc relaxant să vezi într-o secţie de detenţie, între zeci sau sute de deţinuţi, un singur om (gardian – n.red.). Ştim că ne-am ales o meserie grea, dar dorim şi noi să apucăm să ne creştem copiii”.
Cu nici o lună în urmă, angajaţii Penitenciarului Deva au protestat în faţa unităţii nemulţumiţi de condiţiile de lucru şi lipsa de personal.
Citeşte şi:






