
Salariaţii din judeţ afiliaţi la Cartel Alfa vor purta astăzi banderole albe pentru a marca astfel „Ziua internaţională a muncii decente” (celebrată pe plan mondial, de obicei, pe 7 octombrie). Tot astăzi, Cartel Alfa demarează pe plan naţional o campanie intitulată „Schimbăm regulile”, în speranţa că Guvernul şi Parlamentul vor arăta deschidere în a discuta problemele destul de grave semnalate de sindicalişti.
Aproximativ 15.000 de salariaţi din judeţul Hunedoara sunt membri ai unor sindicate afiliate la Cartel Alfa. 60 la sută dintre ei sunt angajaţi în instituţii publice (bugetari ale căror lefuri au fost majorate în ultima vreme) aşa că e de aşteptat ca în aceste locuri banderola albă să nu fie purtată. Mai sunt însă salariaţii de pe platformele industriale private de la Hunedoara şi Orăştie, precum şi o parte a angajaţilor Termocentralei Mintia. „Din 3,8 milioane de angajaţi câţi sunt acum în România, 2 milioane sunt plătiţi cu salariul minim pe economie. Cea mai mare parte din această categorie de salariaţi activează în domeniul privat. Statul român ignoră angajatul din mediul privat. Ba, mai mult, îl dezavantajează cât se poate de clar. De exemplu, România este în situaţia în care importă forţă de muncă. Pentru forţa de muncă transfrontalieră, patronul unei companii este obligat prin lege să plătească salariul mediu pe economie, adică 4.200 de lei brut. De la 4.200 de lei până la 1.950 de lei e o diferenţă foarte mare. Şi începem să avem din ce în ce mai mulţi muncitori transfrontalieri în România. Cerem dreptul la un parteneriat corect cu angajatorii, negocierea contractelor de muncă şi salarii decente pentru angajaţii din mediul privat”, spune secretarul filialei judeţene a CNS Cartel Alfa, Vasile Bujor.
Conform datelor comunicate de confederaţia sindicală aminittă, în 2011, doar 10 la sută dintre românii angajaţi cu un contract individual de muncă erau plătiţi cu salariul minim pe economie. Acum ponderea lor, la nivel general (bugetari plus angajaţi în domeniul privat) a ajuns la 35 la sută. „Statul face tot ce face cu spatele la noi, angajaţii care activăm în domeniul privat. Salariul minim pe economie a crescut, dar în mediul privat retribuţiile stagnează. S-a ajuns la limita de suportabilitate”, spune preşedintele CNS Cartel Alfa – filiala Hunedoara, Petru Vaidoş.
„În cei şapte ani de la adoptarea prin asumarea răspunderii în Parlament a Legii Dialogului Social 62/2011, situaţia lucrătorilor din România s-a deteriorat. Practic, deşi România a înregistrat constant în această perioadă un nivel de creştere economică peste media europeană, în principal prinn efortul oamenilor muncii, de această creştere nu au beneficiat tocmai cei care au contribuit cel mai mult la ea, lucrătorii. Negocierea colectivă, unul dintre principalele mecanisme de redistribuire echitabilă a rezultatelor economice a fost distrusă prin efectele acestei legi. Acest lucru se poate vedea prin concentrarea salariilor în jurul salariului minim, dispariţia coeficienţilor şi aplatizarea grilelor de salarizare, precum şi prin distribuţia inechitabilă a rezultatelor economice între capital şi muncă”, se arată într-un comunicat remis la nivel național de Cartel Alfa.
Confederaţia sindicală solicită, în principal, modificarea legislaţiei astfel încât aceasta să permită cu adevărat negocieri între sindicate şi patronate, atât la nivelul fiecărei companii, cât şi la nivel de ramură de activitate, pe plan naţional. O altă solicitare a Cartel Alfa este legată de salariaţii întreprinderilor mici şi mijlocii: un sfert dintre angajaţii acestor societăţi nu au dreptul legal de a înfiinţa sindicate sau de a fi reprezentaţi de vreun sindicat, din cauza legislaţiei actuale.
Pe scurt, principala temă a campaniei este „La muncă egală, plată egală”. Singurii care au reuşit acest lucru, până acum, în România, se pare că sunt piloţii companiilor de transport aerian.





