glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

„Bunătăţile din Hunedoara” au acum magazinul lor. Peste câteva luni, hunedorenii vor putea comanda on-line şi vor primi acasă coşul săptămânal cu delicatese tradiţionale locale

Vineri a fost inaugurat în Deva magazinul „Bunătăţi din Hunedoara”. Unitatea este rezultatul unui proiect cu fonduri europene care are şi o a doua fază: magazin on-line de produse tradiţionale hunedorene.

MAIN 2 MG_2148 (1)Sute de deveni au trecut pragul magazinului aflat pe strada Mihai Eminescu, la parterului Blocului 1 (lângă fostul Trident) încă din primele ore de la deschidere, pentru a vedea cât de variată şi cât de surprinzător de bună este oferta producătorilor tradiţionali din judeţ. O spune şi un oficial local, Călin Marian, directorul Direcţiei Agricole Hunedoara: „Poate că aţi observat sau poate nu, dar în pieţele agro-alimentare de prin judeţ au apărut din ce în ce mai multe produse care se promovează ca fiind din alte judeţe (Sibiu şi Alba – n.red.). Sunt bune, majoritatea dintre ele, dar cele din judeţul Hunedoara sunt şi mai bune. Şi spun asta cu tărie. Magazinul deschis vineri este doar una dintre măsurile de sprijinire a producătorilor locali. Mai e mult de lucru în acest proiect. În a doua jumătate a acestui an, sperăm să fie perfect funcţional şi un magazin on-line de unde fiecare devean să-şi poată comanda coşul săptămânal de produse necesare. Dar mai e de lucru la unele chestiuni, cum ar fi dezvoltarea brand-urilor de produse”.

Proiectul este derulat de Asociaţia Transilvană de Promovare a Serviciilor de Ocupare în cooperare cu mai mulţi parteneri din judeţ şi din ţară şi este finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.