glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Bilanț al DSVSA pentru perioada sărbătorilor: amenzi de peste 70.000 lei și două focare de trichineloză

Sancțiuni contravenționale în valoare de peste 70.000 lei și 27 de avertismente au aplicat inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara (DSVSA) pe parcursul lunii decembrie, pentru neregulile depistate în magazine. De asemenea, inspectorii au identificat două focare de trichineloză, la un porc domestic și un mistreț.

Inspectorii din cadrul DSVSA Hunedoara au desfășurat pe parcursul lunii decembrie o serie de controale tematice în magazine, supermarketuri, hipermarketuri, măcelării, abatoare sau în halele unde s-au comercializat produsele preparate din porc. Verificările au vizat modul de comercializare, depozitare, etichetare şi transport al produselor de origine animală și non-animală. „În urma controalelor efectuate în perioada 01 – 31 decembrie 2018 au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 70.200 lei și 27 avertismente. Principalele neconformități pentru care s-au dispus sancțiunile au fost: etichetare defectuoasă sau lipsa acesteia, igienă, depozitare și manipulare necorespunzătoare a produselor alimentare, neîntreținerea corespunzătoare a spațiilor și ustensilelor din dotare, echipament de protecție necorespunzător, transportul animalelor cu mijloace de transport neautorizate sanitar-veterinar și fără respectarea condițiilor de bunăstare și comercializarea animalelor neînsoțite de documente sanitar-veterinare. De asemenea, s-au efectuat examene trichineloscopice la carnea de porc, provenită din sacrificările porcinelor în gospodăriile proprii. Au fost înregistrate două probe pozitive în urma examenului trichineloscopic și a examenului de laborator: un porc domestic și un mistreț. Carnea rezultată nu a ajuns în consum, ea fiind confiscată și denaturată conform legii prin intervenția inspectorilor sanitar-veterinari”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSVSA Hunedoara, Leontin Laslău.