Băut şi fără permis, la volanul unui autovehicul furat
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din localitatea Săvârşin, judeţul Arad, a fost reţinut de poliţiştii deveni, după ce a fost prins în trafic de două ori, în timp ce conducea un autoturism furat, fără să aibă permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Arădeanul a reuşit să intre în vizorul oamenilor legii hunedoreni în aprilie 2012. Acesta a fost depistat în trafic, pe raza municipiului Deva, în timp ce conducea o autoutilitară pe care a furat-o de pe raza localităţii Baru Mare. De asemenea, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu avea permis de conducere, însă avea o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Poliţiştii i-au întocmit bărbatului dosar penal, însă, arădeanul nu s-a liniştit. Iar în acest an, în 27 februarie, calcă din nou “pe bec”. Este depistat de poliţişti, pe raza localităţii Tătărăşti, în timp ce conducea, fără să aibă permis, o autoutilitară furată. De această dată, însă, “a uitat” să consume băuturi alcoolice. A fost ultima faptă comisă, deoarece poliţiştii deveni l-au reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, fiind acuzat de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis, cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi furt. Bărbatul a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Poliţiei Municipiului Deva.






