Azi e prima semifinală la Euro

Dacă Portugalia nu surprinde pe nimeni că a ajuns în semifinale, fiind o obişnuită a acestei faze a competiţiei europene la ultimele ediţii, despre Ţara Galilor nu cred că se aştepta cineva să acceadă până în penultimul act de la Euro 2016, iar asta în primul rând pentru că nu vorbim aici despre rugby, ci despre fotbal.

Sigur, unii ar spune că galezii „au avut culoar”, însă afirmaţia aceasta nu stă în picioare la o analiză mai atentă. Într-o grupă unde plecau creditaţi din start cu şansa a patra, după marile favorite Anglia şi Rusia, plus Slovacia (echipă cu victorie asupra Spaniei în calificări), Bale, Ramsay şi ai lor au terminat pe primul loc şi au evitat astfel jumătatea de tablou infernală cu Germania, Italia, Spania sau Franţa. Care parte de tablou, în paranteză fie spus, i-a fost fatală Angliei, a doua clasată în grupă, care nici nu a apucat să dea piept cu vreunul dintre „granzi”, ci a capotat în faţa hipermodestei Islande în ceea ce a devenit deja ruşinea istorică a fotbalul englez.

Portugalia – Ţara Galilor, pentru un loc în finală

E greu de dat un pronostic pentru partida de diseară, fie şi numai pentru faptul că oricine a ajuns într-o semifinală de campionat european are şansa lui, indiferent cu cine joacă. Pe de o parte se află portughezii, mereu lăsând impresia că pot mult mai mult decât arată de fapt pe teren – şi la ediţia aceasta de European nu au făcut excepţie –, pe de alta această formaţie fără vedete – exceptându-l desigur pe „galacticul” Bale – al Ţării Galilor care trăieşte prin forţa unui grup de atleţi fără mari calităţi tehnice, execuţia halucinantă a lui Robson-Kanu din meciul cu Belgia încadrându-se mai degrabă la excepţii notabile decât la regulă. Rezultatul stă sub semnul întrebării şi datorită inconstanţei arătate de cele două echipe, stând ca exemple la îndemână meciurile foarte slabe făcute de ele cu Austria, respectiv cu Irlanda de Nord.

De la „Ţara Golurilor” la semifinalistă de Euro

De la dubla înfrângere istorică în faţa României în preliminariile Campionatului Mondial din 1994 (atunci, după acel 5 – 1 realizat de ai noştri la Bucureşti în prima manşă, cineva cu umor a botezat trupa lui Ian Rush, Garry Speed şi a foarte tânărului Ryan Giggs „Ţara Golurilor”), galezii nu au mai fost nici măcar pe aproape de o calificare la vreun turneu final. Au reuşit-o acum, în acest format de 24 de echipe, graţie căruia şi noi am ajuns în Franţa, ca să spunem lucrurilor pe nume. Însă nu poate exista nici o comparaţie între învinşii Albaniei şi învingătorii Belgiei, între ultimul loc într-o grupă slabă (cu excepţia Franţei) şi câştigătorii unei grupe incomparabil mai puternice decât a noastră. De ce din ’94 încoace noi ne-am dus vertiginos în jos şi ei au urcat pas cu pas? Cei care au condus fotbalul românesc de atunci încoace au să dea seama de multe…