glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Autostrada spre Timişoara dă semne de „oboseală”. Vara aceasta vor fi restricţionări de trafic pe lotul 1 al autostrăzii Lugoj – Deva

Crăpăturile apărute în carosabil pe autostrada Lugoj – Deva vor face ca traficul să fie închis, pe porţiuni de câte 5 kilometri, pe câte un sens întreg, vara aceasta, cu excepţia lunii august. Lucrările se vor face doar ziua.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţă că luna aceasta, luna viitoare şi în septembrie, firma care a construit Lotul 1 din autostrada Lugoj – Deva va efectua lucrări de reparaţii şi întreţinere pe porţiunea cuprinsă între nodurile rutiere traian Vuia şi Topolovăţu Mare. Din această cauză, între kilometrii 441 şi 468 se vor impune restricţii de trafic. „Pentru execuția lucrărilor, se va închide traficul alternativ, etapizat, iar circulația va fi deviată de pe o cale (un sens întreg – n.red.) pe cealaltă. Între pozițiile kilometrice menționate se vor închide câte două sectoare de câte 5 km. Primele devieri de trafic programate vor fi între km 463+500 – 468+500 (Calea 2, sensul de mers Timișoara – Deva) și km 448+645 – 443+645 (Calea 2)”, se menţionează în anunţul făcut de DRDP Timişoara, instituţie care precizează că în august nu vor fi restricţii pe autostradă, cel mai probabil datorită traficului extrem de intens înregistrat în luna amintită, generat de românii din străinătate care vin acasă, în vacanţă.

În zonele în care traficul va fi deviat de pe o cale pe cealaltă a autostrăzii, viteza maximă va fi limitată la 80 de km/h.

DRDP Timişoara mai spune că restricţii vor fi necesare, în august şi septembrie, şi pe A6 (drumul de legătură dintre autostrada Lugoj – Deva şi centura Lugojului).

Regulă românească: nicio autostradă fără probleme

Lotul 1 al autostrăzii Lugoj – Deva a fost dat în folosinţă în două etape: jumătate în 2013, cealaltă jumătate în 2015. Are, în total, 27,4 kilometri lungime şi a costat peste 151 de milioane de euro. Lucrarea se află încă în garanţie, aşa că reparaţiile se fac pe cheltuiala antreprenorului, Tirrena Scavi Condotte Cossi G.I.E. Crăpăturile apărute iniţial au fost considerate minore. În primăvara acesui an au apărut însă fisuri în asfalt de dimensiuni mai mari. Tot pe autostrada Lugoj – Deva sunt deja celebre cele câteva porţiuni în care denivelări imposibil de observat în timp util fac automobilele, mai ales autoturismele, să fie aproape de a pierde aderenţa, la viteze de mai mari de 120 de km/h. Reprezentanţii DRDP spun că şi aceste deficienţe vor fi remediate.

Pe A6, cealaltă arteră pentru care sunt anunţate restricţii (dar doar din august încolo) a fost înregistrată chiar şi o alunecare de teren.

 

 

Back to top button