glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Autobergamo pierde meciul de la Galaţi şi şansele de a juca finala Ligii

Într-un meci din grupa semifinală B a play-off-ului Ligii întâi la futsal, disputat sâmbătă la Galaţi, United din localitate a învins pe Autobergamo Deva cu 2 – 1. Cu această victorie gălăţenii şi-au a sigurat practic accesul în finala campionatului, distanţându-se la cinci puncte de echipa deveană. United mai are de îndeplinit în 20 aprilie formalitatea unui joc pe teren propriu cu FK Odorheiu Secuiesc, ultima clasată din grupă, pentru a fi sigură şi matematic de calificare.

Jocul de la Galaţi a avut o desfăşurare cel puţin ciudată. Autobergamo a dominat categoric prima repriză şi putea să rezolve meciul încă de atunci dacă nu irosea ocazii după ocazii şi dacă portarul Wellington nu ar fi fost un adevărat înger păzitor al buturilor lui United. Obadă – bară, Noe Pardo, Andre Sasse, din nou Obadă, Ferreira, Tacot în două rânduri, Obadă de alte trei ori, Pânzaru şi Toni Vives au amânat deschiderea scorului până în minutul 17. Atunci pasa excelentă a lui Andre Sasse l-a găsit pe Toni Vives liber şi acesta l-a învins în sfârşit pe Wellington.
Egalarea a venit un minut mai târziu, la o fază norocoasă de atac a gazdelor, în care balonul l-a lovit în cap de Ignat şi a deviat la Stoica, care a speculat prompt şansa nesperată. A mai fost timp până la pauză pentru alte două ocazii a lui Toni şi două ale lui Andre, plus una a lui Obadă. Oaspeţii au mai cerut şi un penalty pentru un henţ în semicercul Galaţiului, însă arbitrii nu au acordat nimic.
Repriza secundă a fost una mult mai echilibrată, şansele de a marca alternând la cele două porţi. Rând pe rând Araujo, Crăciun, Noe şi Pânzaru puteau înscrie, dar cel care a făcut-o a fost Kaillon, care a deviat în poarta deveană un şut al lui Stoica pentru 2 – 1 în minutul 25. Meciul a continuat de aceeaşi manieră, cu Obadă, Crăciun, Ignat, Obadă, Tacot, Noe, Andre, Araujo, Obadă şi Burdujel trecând pe lângă gol. În ultimele cinci minute Autobergamo a scos portarul, în încercarea de a înscrie golul care i-ar fi păstrat şansele la calificare. Finalul întâlnirii a semănat cu începutul ei, dominarea devenilor fiind pe alocuri sufocantă. Pânzaru – bară, Andre de trei ori, Tacot şi Noe au trecut pe lângă o egalare care ar fi făcut returul de la Deva decisiv pentru accederea în finala Ligii, în loc de un simplu joc de palmares.

Back to top button