Autobergamo, la ora unui bilanţ parţial
Liga 1 de futsal a trecut de jumătatea turului campionatului odată cu disputarea meciurilor etapei a şasea. Nu toate meciurile rundei s-au jucat însă, pentru că partida Spicom Sfântu Gheorghe – City’us Târgu Mureş s-a amânat pentru participarea târgmureşenilor în grupele UEFA Futsal Cup (unde au început cu un egal, 3 – 3 cu Apoel Nicosia, iar ieri au jucat cu Pinerola Bratislava).
Cum şi partida contând pentru etapa următoare, de duminică, dintre City’us Târgu Mureş şi Informatica Timişoara, este amânată din aceeaşi cauză, iar alte două meciuri au fost decalate – unul pentru vineri, celălalt pentru marţi – putem spune că Liga 1 se pliază deja pe acelaşi model din sezonul trecut: amânări, reprogramări, etape întinse pe mai multe zile (cinci, în cazul etapei a şaptea despre care vorbeam), număr diferit de jocuri pentru echipe, aceasta şi în contextul în care competiţia cu numărul unu a futsalului românesc se desfăşoară cu număr impar de participante.
Un singur egal, în rest victorii pentru Autobergamo Deva
Cum în runda următoare este rândul echipei devene să stea, este un moment de respiro în care putem face un bilanţ parţial a ceea ce s-a realizat până acum în acest sezon. Mai întâi, iată rezultatele înregistrate în jocurile oficiale:
Autobergamo – City’us 6 – 1 în Supercupa României
Informatica – Autobergamo 2 – 3
Autobergamo – City’us 7 – 3
KSE – Autobergamo 1 – 11
Autobergamo – Odorheiu 5 – 1
United – Autobergamo 3 – 3
Autobergamo – Muncitorul 10 – 1
Cu cinci victorii şi un egal din şase partide de campionat Autobergamo e lider în clasament, având 16 puncte şi un golaveraj zdrobitor, plus 28, cu 39 de goluri marcate şi 11 primite. Singurul moment real de cumpănă s-a înregistrat la Galaţi, unde United a condus cu 3 – 0, devenii reuşind totuşi să termine la egalitate acea partidă. În rest, Autobergamo a înregistrat succese importante cu contracandidatele din Timişoara şi Târgu Mureş, putând adăuga aici şi cel cu Odorheiu, un alt team redutabil. Nu mai insistăm asupra victoriilor „de serviciu”, la scoruri astronomice, cu Târgu Secuiesc sau Reşiţa, deşi şi acestea spun multe despre valoarea echipei devene.
Cu toate acestea, poate paradoxal, poate nu, Dorin Popa, preşedintele clubului Autobergamo, nu este pe deplin mulţumit de randamentul jucătorilor săi, din câteva motive pe care le-a expus pentru Glasul Hunedoarei.
La Călăraşi şi Iaşi se va vedea valoarea reală
„Suntem actualmente pe primul loc, pot spune că sunt relativ mulţumit. Însă mai avem mult de muncă la echipă, e evident că nu suntem încă la capacitate maximă, nu evoluăm aşa cum ar trebui, la adevăratul potenţial al jucătorilor. În meciurile grele trăim cu emoţii mari, aşa am făcut şi la Timişoara, şi la Galaţi, chiar cu Odorheiu, unde am aşteptat finalul ca să ne putem desprinde. Am pierdut puncte cu uşurinţă, mă refer la meciul de la Galaţi, iar asta nu e bine, ne poate costa mult în desfăşurarea campionatului. Orice punct contează, United e acum la doar trei în urma noastră, are meci acasă cu Clujana, îl va câştiga uşor şi ne va egala la puncte, pentru că noi stăm în etapa aceasta. Am avut sâmbătă o şedinţă cu jucătorii, le-am spus exact aceste lucruri pe care vi le spun acum. Nu sunt mulţumit de unii dintre ei, deoarece sunt jucători cu nume în futsal, însă una scrie în CV-ul lor şi alta e randamentul pe care îl dau pe teren, aşa că am mai multe pretenţii de la ei.
Pentru noi urmează acum două deplasări grele, la Călăraşi cu Dunărea şi la Iaşi cu Politehnica, acolo, în acele meciuri, trebuie să vedem cu adevărat valoarea echipei şi pe componenţii ei exprimându-se la nivelul lor real. Fiecare ştie ce are de făcut, iar în iarnă vom trage linie şi vom face bilanţul în dreptul fiecăruia, vedem dacă operăm sau nu modificări în lot. Scopul nostru final este titlul, câştigarea campionatului, dacă nu îl realizăm voi regândi alcătuirea lotului”, a spus Dorin Popa, preşedintele lui Autobergamo Deva.
Rivalele din campionat au făcut paşi greşiţi
În afară de United Galaţi, singura echipă neînvinsă din Liga 1 alături de Autobergamo, aflată pe locul 2 la trei puncte în urma liderului şi cu un joc mai puţin disputat, toate celelalte contracandidate la şefia clasamentului – sau măcar la locurile fruntaşe – s-au împiedicat cel puţin o dată, dacă nu în mai multe rânduri în meciurile din acest început de campionat.
Astfel, pe lângă înfrângerea de la Deva campioana City’us a mai înregistrat un egal neaşteptat pe teren propriu cu CSM Politehnica Iaşi; vicecampioana Informatica are deja două înfrângeri, una acasă cu Autobergamo, cealaltă la Călăraşi cu Dunărea, începând sezonul cu două înfrângeri în primele două etape; tot două înfrângeri are şi Odorheiu, în deplasările de la Galaţi şi de la Deva. Neaşteptat de bine merge Iaşiul, care se situează momentan pe poziţia a treia, cu o singură partidă pierdută, acasă cu Informatica, şi cu un egal la Târgu Mureş. În schimb una dintre echipele bine cotate, Dunărea Călăraşi, a ajuns deja la al treilea eşec în şase etape (cu City’us, Odorheiu şi United).
Dacă ne uităm la ierarhia Ligii întâi observăm că între locurile 3 şi 7 avem cinci echipe eşalonate pe un singur punct (!) distanţă, aşadar absolut orice se poate întâmpla de la o etapă la alta în această zonă a clasamentului. În afară de aceste prime şapte clasate, care sunt practic sigure de prezenţa în play-off, rămânând să se stabilească doar poziţia fiecăreia la sfârşitul campionatului, să mai spunem că e bătaie mare pe poziţia a opta. Ultimul loc calificant în faza eliminatorie a Ligii pare că se va decide între Spicom şi Muncitorul, cei de la Clujana părând ieşiţi din calcule după acel 0 – 8 suferit pe teren propriu în faţa echipei din Sfântu Gheorghe.
Cum Autobergamo va sta, iar derbyul Informatica – City’us este amânat, etapa următoare este văduvită de un cap de afiş veritabil. În lipsa evoluţiei „greilor”, poate doar întâlnirea FK Odorheiu Secuiesc – Politehnica Iaşi de marţea viitoare să poată revendica o oarecare cotă de interes în această rundă a şaptea.







One Comment