Atenție, la furturile din auto!
Este mesajul pe care l-au transmis ieri reprezentanții IPJ Hunedoara șoferilor. Oamenii legii au organizat o campanie stradală cu scopul de a-i conştientiza pe proprietarii de mașini despre riscul pe care și-l asumă dacă își lasă obiecte de valoare în mașini.
Acţiunea s-a desfășurat în parcarea unui hypermarket din Deva şi a constat în atragerea atenţiei proprietarilor de autoturisme care au lăsat în mod neglijent, la vedere, în interiorul maşinilor, bunuri de valoare, aflându-se la cumpărături în magazin. Oamenii au fost chemați de urgenţă în parcare prin intermediul sistemului de sonorizare al hypermarketului. Poliţiştii i-au așteptat lângă autoturisme, avertizându-i că astfel de „şocuri” pot primi şi dacă, în alte situaţii, îşi găsesc maşina spartă şi bunurile furate.
Acțiunea s-a desfășurat în cadrul „Săptămânii de prevenire a criminalității”. Astăzi va avea loc o acțiune pentru prevenirea infracțiunilor cu violență, iar mâine, o acţiune în trafic, pe raza municipiului Deva, pentru prevenirea accidentelor mortale, cauzate de principalele două abateri – viteza şi neacordarea priorităţii pietonilor.






