În aşteptarea marilor proiecte, CJ se promovează cu un drum pietruit
Consiliul Judeţean pare să îşi schimbe puţin strategia de comunicare publică anunţând, de anul acesta, orice investiţie pe care o face, mai ales dacă e vorba despre o investiţie în drumuri (durerea cea mai mare a judeţului).
Dacă proiectele (cu bani europeni) pentru Culoarul Mureş Nord şi şoseaua Hunedoara – Călan întârzie să se materializeze, deocamdată e bun şi un comunicat privind pietruirea unui drum comunal. Pe această idee par a fi mers şefii CJ, ieri, când au decis să anunţe că se vor „moderniza încă 5 kilometri de drum judeţean pe sectoare situate pe raza comunei Cerbăl”.
Este vorba despre o porţiune a DJ 687J dintre satele Cerbăl şi Socet, respectiv Socet şi Feregi. Partea bună: drumul nu va mai avea făgaşe şi denivelări, nici gropi, nici bălţi adânci, nici podeţe ori rigole colmatate. Partea proastă: „modernizarea” va însemna doar pietruirea drumului. Valoarea estimată a lucrărilor este de 4,5 milioane de lei, dar Consiliul Judeţean precizează că un calcul exact al cheltuielilor se va face „după elaborarea documentaţiilor în toate fazele de proiectare”.