glasul-hd.ro Web analytics

Administrație

Asociația Pro Infrastructură, despre deschiderea Lotului 3 în două săptămâni: “Sunt doar promisiuni”

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Deva, că Lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva ar putea fi deschis traficului peste două săptămâni. Asociația Pro Infrastructură nu crede că acest lucru se va realiza și consideră declarațiile ministrului doar promisiuni.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a venit vineri într-o nouă “vizită de lucru” în județ și a fost prezent pe Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva, care face legătura între Ilia și Holdea.
Este vorba despre “autostrada muzeu” de 21 de kilometri, lotul unde Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a reziliat contractul cu constructorul spaniol Comsa când se aștepta recepția lucrărilor și tronsonul era realizat în proporție de 99 la sută. Este vorba despre lotul pe care tot ministrul Cuc (printr-o declarație din iulie) îl anunța deschis în august anul acesta. În august s-a deschis circulația doar pe Lotul 4, între Șoimuș și Ilia.
Asociația Pro Infrastructură (API), cea mai importantă organizație nonprofit din România care monitorizează proiectele majore de infrastructură de transport, a solicitat autorităților încă din momentul în care CNAIR a refuzat să recepționeze lucrările pe Lotul 3 și să țină închis tronsonul deschiderea circulației pe acest lot. API a avertizat apoi că rezilierea contractului este o decizie greșită a guvernanților și a întocmit o petiție online către premierul României prin care solicită deschiderea “fără nicio altă amânare” a circulației pe lotul 3. Petiția se apropie de 8000 de semnături.
În acest context, ministrul Transporturilor a declarat vineri, în județul Hunedoara, că Lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva ar putea fi deschis traficului peste aproximativ două săptămâni, în condiţiile în care expertiza comandată de CNAIR se apropie de finalizare.
Răzvan Cuc a mai spus că fisura din carosabil, prezentă în apropierea nodului rutier de la Holdea, s-a extins. „Fisura s-a extins. Deci, aş spune că am avut dreptate prin deciziile pe care le-am luat la nivelul companiei (CNAIR) şi la nivelul ministerului (Transporturilor, n.r.). Vom da drumul traficului pentru că, odată finalizată expertiza, vom avea volumul lucrărilor care trebuie făcute pe acest lot”, a susținut Cuc, citat de agerpres.ro.
Ministrul a mai declarat că vor exista restricţii pe anumite porţiuni de pe Lotul 3 din cauză că sunt locuri unde trebuie făcute lucrări la carosabil.

API: “Rezilierea a fost o prostie monumentală”

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură consideră că declarațiile făcute de ministrul Cuc privind deschiderea Lotului 3 sunt doar promisiuni și sunt sceptici că acest lucru se va întâmpla. Ionuț Ciurea, vicepreședinte și director executiv al API, a declarat pentru Glasul Hunedoarei că autoritățile de infrastructură încearcă acum să acopere “prostia monumentală” făcută cu rezilierea printr-o expertiză.
“Sunt doar promisiuni. Fără niciun fel de fundament. Ce o să se întâmple în următoarele două săptămâni, astfel încât să se deschidă? Și dacă nu se întâmplă nimic în astea două săptămâni, de ce nu s-a deschis în august? Nu este ok să-i reziliezi contractul constructorului și după aia să deschizi tu traficul. Adică eu îți reziliez contractul abuziv, îți execut la fel de abuziv garanția de bună execuție, după aia deschid traficul. Odată cu rezilierea, și noi am mai spus lucrul acesta de fiecare dată, deschiderea traficului este foarte problematică. Pentru că nu este ok să reziliezi și după aia să deschizi traficul. De ce-ai reziliat? Bineînțeles, este o prostie monumentală. Rezilierea a fost o prostie monumentală care nu rezolvă problema de fond. Autostrada aia, bună, rea, cum e, trebuia să fie reparată de constructor. Care constructor, că nu mai e contractul pe ea? Și nu e ok să reziliezi, după aia nu faci nimic pe lot și deschizi. Și nu ok nici ce încearcă Cuc să ne spună. „Facem expertiză, spune expertiza că-i o mizerie acolo și deschidem”. Păi, stai așa. Dar de ce n-ai deschis în august? Nu puteai să faci expertiză sub trafic? Cu constructor sub contract. Ca să-ți plătească el garanție patru ani de zile. Au făcut o asemenea prostie încât nu știu cum să scoata cămașa. Nu au cum să fundamenteze acea reziliere. Că nu faci expertiza după ce ai reziliat, ca să ai motiv de reziliere. Ci înainte să reziliezi trebuie să ai un motiv de reziliere. Au făcut o prostie monumentală și acum încearcă să o acopere cumva. N-au să reușească. Și încearcă să o acopere cu o expertiză”, susține Ionuț Ciurea.

Lotul 3, de la deschidere de “Sfântă Mărie Mare”, la reziliere de “Sfântă Mărie Mică”

25 iulie 2019 – Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat în vizită în județul Hunedoara, pe cele două loturi ale autostrăzii, declara: „Concomitent se va deschide traficul pe amândouă. Lotul 3 mi-a spus (antreprenorul – n.red.), la fel, că la sfârşitul lunii iulie poate fi dat în trafic. Acuma mă duc şi vedem exact stadiul în care se află lotul 3”, adăugând că momentul deschiderii va fi „până de Sfântă Mărie”.
13 august 2019 – Ministrul Transporturilor, aflat într-o nouă vizită în județ, declara: „Antreprenorul spaniol (de pe lotul 3 – n.red.) a primit, în cursul zilei de ieri, o înştiinţare de remediere pentru neconformităţile găsite la Lotul 3, pentru a le remedia într-o perioadă de 10 zile. Asta înseamnă joia viitoare, dacă nu remediază aceste neconformităţi care ţin de siguranţa traficului, compania de autostrăzi va purcede la rezilierea contractului, va prelua autostrada, va face acele remedieri care se pot face în 10 zile şi vom da în trafic şi ceilalţi kilometri până la sfârşitul lunii august.”.
29 august 2019 – Ministrul Transporturilor anunța, într-o conferință de presă, motivele rezilierii conontractului pe Lotul 3: “Li s-a dat (constructorului – n. red.) o perioadă de zece zile pentru a pune în siguranță – garduri perimetrale, decolmatarea șanțurilor – pentru a putea fi deschis traficului. Joia trecută s-au împlinit acele zece zile, iar firma respectivă și-a exprimat dorința să discute cu mine. Au venit reprezentanții firmelor și, împreună cu CNAIR, am discutat despre ce probleme avem și ce solicitări avem. Eu am plecat, a rămas domnul director Scarlat (șeful CNAIR – n. red.) și m-a informat că se ajunsese la un consens de principiu pentru extinderea garanției la o perioadă de opt ani de zile. După care au revenit marți și au spus că nu mai sunt de acord cu opt ani de zile, sunt de acord să dea garanție șapte ani, dar doar cu anumite condiții: CNAIR să renunțe la acele penalități de 73 de milioane și din totalul garanției de 58 de milioane să li se returneze o sumă astfel încât garanția să rămână la valoarea de 11 milioane.”