APEL UMANITAR. Strigătul de ajutor al unei mame
Are doar 33 de ani și se luptă pentru viața ei, pentru ca cei trei micuți ai ei să aibă aproape o mamă. Ramona este din municipiul Hunedoara și, de curând, a trebuit să le spună copiilor săi că mama lor este bolnavă, dar se va face bine, pentru a nu-i traumatiza în momentul în care vor vedea, în ziare, povestea ei. Tânăra are o tumoare pe creier și a fost operată deja de două ori, dar e nevoie de încă o intervenție chirurgicală, pentru care familia și prietenii nu au suficienți bani. Haideți, să o ajutăm pe Ramona!
Coșmarul Ramonei Moș a început în 2010, când a fost diagnosticată cu adenom hipofizar. Niște cuvinte care nu spun prea mult, dar care înseamnă, practic, o tumoră pe creier. O boală cu care tânăra de 33 de ani se luptă de 6 ani, dar pe care până acum nu a învins-o. La un an după diagnosticul pus de medici, Ramona a fost operată pe creier, la Cluj, unde medicii au dat asigurări că operația a fost un succes. Cu toate acestea, tumora a apărut din nou, iar doi ani mai târziu hunedoreanca a fost operată din nou, de data aceasta la Szeged. Nici acea intervenție chirurgicală nu a extirpat toată tumora, iar acum Ramona trebuie să fie supusă unei noi intervenții chirurgicale. Florentina Vișan, o bună prietenă a femeii povestește: „Eu am fost lunea trecută cu ea la București, la Spitalul Militar, unde un profesor neurochirurg s-a uitat peste CD-uri, peste RMN-uri și ne-a spus că el nu se bagă la așa ceva. Ne-a zis că dacă avea peste 60 de ani, a doua zi era pe masa de operații, dar având în vedere că are 33 de ani, nu poate să riște. În urma celor două operații pe care Ramona le-a avut până acum, s-au făcut niște modificări la baza creierului și e foarte riscant. A mai chemat încă vreo patru medici neurochirurgi și au ajuns toți la concluzia să nu facă această operație în țară. Nici în Ungaria și nici la noi în România. Au găsit o clinică în Germania, iar operația era în jur de 30-40.000 de mii de euro, și au mai găsit o clinică la Paris, unde este un medic neurochirurg foarte bun, român. Am trimis acolo actele și așteptăm acum. Aici intervenția chirurgicală costă între 12-13.000 de euro, cu tot cu spitalizare, și dacă mai este nevoie după de radioterapie e contra cost. Noi credem că ar costa totul undeva la 15.000 de euro”, spune Florentina.
Copilașii Ramonei au avut nevoie de consiliere psihologică
Familia și prietenii încearcă să facă tot posibilul pentru ca Ramona să se opereze în Franța. Florentina, prietena de suflet a Ramonei, spune că ar face orice să o vadă pe „sora” ei bine. Cele două au născut în aceeași zi, în urmă cu opt ani, iar de atunci s-a legat o prietenie pe viață. Comunitatea hunedoreană se va aduna joi, la 11, în faţa Casei de Cultură, în încercarea de a aduna măcar o parte din sumă. La eveniment vor participa două grupuri de fitness Zumba, clase de copii de la Şcoala Generală Numărul 8, unde învaţă copiii Ramonei, Briana (care e în clasa a cincea), dar şi Carol şi Carina (care sunt în clasa întâi), ansamblul folcloric „Haţegana”, plus întregul lot de seniori de la F.C. Hunedoara. Pentru acest spectacol chiar și fetița mai mare a Ramonei, Briana, care are 11 ani, a pus mâna să ajute. „A trebuit să stea de vorbă cu copiii, pentru că se mediatizează cazul, făcând spectacolul acesta. Ei, după primele intervenții chirurgicale au avut nevoie de consiliere psihologică, pentru că au văzut-o cheală, fără păr pe cap. Este o traumă pentru copilași. A trebuit să le explice că mami are o problemă, dar o să se facă bine. Fata cea mare chiar m-a ajutat să împărțim fluturașii cu spectacolul, prin oraș”, mai spune Florentina Vișan. Ceilalți doi copii ai Ramonei, Carina și Carol, au 8 ani.
Pentru a se face bine și a-și îndeplini promisiunea făcută micuților ei, Ramona are nevoie de 15.000 de euro, bani pe care cu toții îi putem strânge. Puțin cu puțin, leu cu leu.
Puteţi ajuta făcând donaţii în conturile:
RO43RNCB0597111185460004, în lei, deschis la BCR, pe numele Moş Ramona.
RO88BTRLEURCRT0064572401, în euro, deschis la Banca Transilvania, pe numele Moş Daniel-Ovidiu.






Da ce p..a mea mie mi-a dat cineva bani? Sa mearga la munca. Eu nu-i dau nici un euroi. Ceau fratelo.