glasul-hd.ro Web analytics

ComunitateSănătate

Angajații din sistemul de sănătate hunedorean au protestat la Guvern

„PSD a promis multe în campanie, dar nu a făcut nimic. Ba din contră, ne-a luat”. Aceasta este părerea a câtorva mii de angajați din sistemul de sănătate românesc, care au protestat, ieri, în Capitală. Printre aceștia, s-au aflat și medici și asistente din județul Hunedoara. Mitingul s-a încheiat la ora 16, însă sindicaliştii nu renunţă la proteste. Negocierile cu reprezentanţii Guvernului continuă, o nouă întâlnire fiind programată vineri, cu miniştrii Florian Bodog şi Olguţa Vasilescu.

Câteva mii de sindicaliști au demonstrat în fața Guvernului. Se tem că noile măsuri ale Executivului le vor reduce drastic veniturile. Principalele nemulţumiri: transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, dar şi de plafonarea sporurilor la 30%. „Protestăm pentru corectarea grilelor, pentru transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, pentru limitarea sporurilor, pentru tichetele de masă. Sunt o droaie de probleme, pe care, parcă, nimeni nu le vede. Din Hunedoara, suntem 75 de persoane. Suntem mulți, pentru că o să ne doară pe toți. Deocamdată, urmează ca o delegație să meargă la premier, iar în zilele următoare vom vedea ce vom face”, spune Lucia Vintilă, președintele Sindicatului „Sanitas” Hunedoara.

Negocieri fără rezultat. Deocamdată

E cel de-al doilea miting de amploare organizat în ultimele două săptămâni. La începutul lunii, peste șase mii de bugetari din toate confederaţiile sindicale s-au adunat tot în faţa Palatului Victoria, iar nemulţumirile au fost aceleaşi. Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a încercat să le dea asigurări sindicaliştilor: „Salariile nu scad, ci din contră, cresc. Există voci care susțin că datorită faptului că nu se vor acorda sporurile la cuantumul maxim, există posibilitatea să scadă ventiruile. Facem simulări pe aceste scenarii. Doamna ministru al Muncii a şi avansat o propunere cu care sindicatele au fost de acord. Vineri va avea loc o întâlnire pe această temă”, a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog. Liderul Sanitas, Leonard Bărăscu, a spus că discuţia de vineri va fi pe marginea acordării sporurilor salariale şi a tichetelor de masă, urmând să fie invitaţi la întâlnire şi medici, care să îşi spună punctul de vedere. „Prin legea salarizării, creştea un salariu de trei ori la unii, de două ori la alţii şi aşa mai departe. Problema noastră era că prin aplicarea regulamentului de sporuri, oamenii pierdeau, indiferent cum se aplica legea. (…) Ei invocă secretare şi alţi oameni care au foarte mulţi bani la sporuri şi nu le merită. Şi noi vom face o analiză. Ministrul (Sănătăţii, n.r.) va trimite în ţară un control în care să vadă cum stau lucrurile şi acest control va scoate în evidenţă locurile în care banii sunt prost împărţiţi”, a declarat Bărăscu. Liderul sindicaliştilor Sanitas susţine că trebuie neapărat modificată Legea Salarizării. Protestatarii cer şi ca Executivul să vină cu un document în care să scrie clar că nu vor fi pierderi salariale.

Loading...