glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Aleea Streiului, din Deva, în pericol de a rămâne, din nou, cu gunoiul în fața blocurilor

Devenii care locuiesc pe aleea Streiului vor fi lăsați, din nou, cu gunoiul în fața blocurilor. Asta pentru că, în decurs de o lună, nu au achitat către Salubritate o mare parte din datoriile pe care le au, în unele cazuri, chiar din anul 2009. Firma de salubritate le-a dat termen oamenilor o lună pentru a-și plăti datoriile, adică până în 16 martie, dar pentru că asta nu s-a întâmplat, ieri, administratorul SC Salubritate SA a anunțat că e doar o chestiune de zile până când societatea va sista serviciile pe aleea Streiului.

340.000 de lei este datoria pe care asociațiile de proprietari de pe aleea Streiului o aveau de plătit la data de 16 februarie. Acestea au avut termen până în data de 16 martie 2016 să achite o mare parte din datoriile restante faţă de Salubritate SA Deva, timp în care deşeurile au fost ridicate conform graficului existent. Numai că acest lucru nu s-a întâmplat. Pe parcursul ultimei luni, oamenii au plătit doar suma de 10.700 de lei, iar o nouă factură s-a emis între timp, astfel că datoria este astăzi și mai mare decât era în urmă cu 30 de zile. Peste 402.000 de lei. Spre exemplu, Asociația 209 de pe aleea Streiului, cel  mai mare datornic din zonă, a achitat aproximativ 100 de lei din datorie, care este de peste 140.000 de lei. „Ei aveau data de 16, dată limită. Dar, nu sistăm de astăzi (n.r. ieri), pentru că o sistare de genul acesta trebuie făcută în niște condiții. Adică, trebuie înștiințate toate autoritățile, vă dați seama că sunt probleme de sănătate publică. Mai sunt niște termene legale care trebuie respectate. E o procedură și vrem să o facem ca și data trecută, adică ca la carte. Este vorba doar de a respecta toate termenele legale și toate procedurile. E o chestiune de zile până când vom sista”, a declarat Sergiu Mody, administrator SC Salubritate SA.

Bun-platnicii nu vor avea de suferit

În total, Salubritatea are de încasat de la asociațiile de proprietari din Deva suma de aproximativ 650.000 de lei și mai bine de jumătate din sumă este formată din datoriile din zona aleii Streiului. Potrivit reprezentanților SC Salubritate SA, bun-platnicii nu vor avea de suferit de pe urma acestei sistări. „De regulă, populația Devei e disciplinată în a-și plăti facturile. Pe aleea Streiului e altă situație. Acolo, sunt câteva asociații, vreo 6-7, care s-au desprins din asociațiile acestea cu probleme. Spre exemplu, e o asociație care are un bloc cu cinci scări, dar o scară s-a desprins din asociație. Scara aceea e la zi. La scara aceea, când am făcut sistarea, am dotat-o cu recipiente suficiente pentru numărul de persoane pe care îl au ei trecute la noi. Dacă au fost 10 persoane, le-am pus o pubelă mică, care se strânge zilnic, chiar și de două ori pe zi am luat-o, dacă au fost mai multe persoane, le-am pus una și mai mare. Cei care au fost bun-platnici în zona respectivă, fiecare a primit la scara blocului o pubelă, dimensionată în funcție de numărul de persoane”, a declarat Sergiu Mody, administratorul SC Salubritate SA.

Back to top button