Acord de colaborare pentru educație teatrală și management cultural
Spectacole realizate în coproducție, spectacole-lectură din dramaturgia contemporană, dar și mai multe workshopuri. Acestea sunt doar câteva dintre activitățile care vor avea loc în unitățile de învățământ din județ, în urma unui acord de colaborare pentru educație teatrală și management cultural încheiat ieri, la Deva.
Ieri, la sediul Prefecturii Hunedoara, în prezența prefectului județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely, reprezentanți ai Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, Colegiului Național „Decebal” Deva și Asociației Culturale DevART au semnat un parteneriat menit să inițieze relații de cooperare și colaborare între aceste instituții. Acordul de colaborare a fost semnat de Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, prof. univ. dr. Ion Tomuș, reprezentantul Departamentului de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte din Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, prof. dr. Marin Florin Ilieș, directorul Colegiului Național „Decebal” Deva și Nicolae Gavrea, Asociația Culturală DevART Deva. Scopul acțiunilor comune este de a maximiza oportunitățile pentru publicul format din elevi și cadre didactice, în același timp, recunoscând standardele de asigurare a calității. De asemenea, se dorește și promovarea instituțională a Departamentului de Artă Teatrală al Facultății de Litere și Arte din Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin programele de studiu pe care acesta le oferă. Modalitățile de colaborare vor include printre altele: workshopuri în instituțiile de învățământ aflate în subordinea IȘJ Hunedoara, prezentarea publică de către Teatrul Național „Radu Stanca” și de către Departamentul de Artă Teatrală a unor spectacole realizate în coproducție, a unor spectacole-lectură din dramaturgia contemporană și a unor conferințe destinate elevilor și corpului profesional în instituțiile de învățământ din județ. Totodată, se dorește înființarea unei trupe de teatru de liceu în una din instituțiile de învățământ hunedorene și coordonarea acesteia de către Departamentul de Artă Teatrală, dar și vizitarea periodică a spațiilor de învățământ și creație artistică ale Departamentului de Artă Teatrală de către elevii hunedoreni.
Decebaliștii, în vizită la Departamentul de Artă Teatrală Sibiu
„Noi avem o colaborare de la începutul anului cu Teatrul de Artă Deva. În cadrul acesteia, la colegiu a avut loc deja o activitate de teatru-lectură, iar în ultima săptămână a lunii mai vom mai avea două activități: vizionarea piesei de teatru <Oscar și tanti Roz> și din nou un spectacol-lectură, cu opere incluse în programa școlară. Acum am încheiat și un protocol de colaborare cu Teatrul din Sibiu, iar în ultima săptămână a lunii mai, 40 de elevi decebaliști vor vizita departamentul de teatru al universității <Lucian Blaga> din Sibiu și vor participa la piesa de teatru <Antisocial>. În plus, la începutul lunii iunie, actorii teatrului din Sibiu vor pune această piesă în scenă, în sala <ProArte> a colegiului <Decebal>. Concluzia este că această instituție de învățământ preuniversitar (n. red. Colegiul <Decebal>), pe lângă instruirea elevilor la materii precum matematică, istorie, română, biologie sau fizică, este preocupată și de educația artistică a elevilor”, a precizat directorul Colegiului Național „Decebal” Deva, Florin Ilieș.







Felicitari!Un demers extraordinar!De acum inainte suntem siguri ca educatia,cultura si invatamantul romanesc hunedorean va avea un nou inceput.Tinerii elevi de azi si de ce nu viitorii studenti de maine la teatru si arta,se vor putea regasii in reflexia imaginii initiatorilor proiectului…… adevarati profesionisti in arta vietuirii contemporane atat de amprentata de amatorismul cotidian profund profitabil!Probabil ca acum …. in sfarsit,tot ceea ce se intampla zi de zi cu viata tinerilor romani din punct de vedere educativ(social,financiar,planing),de fapt un adevarat joc la scena deschisa a vietii….va devenii in scurt timp, din teatru contemporan de strada,(regizat de acei care ne-au condus si ne conduc destinele tinerilor nostrii) un exemplu de adaptare la adevaratele valori existentiale!Succesul tinerilor a fost este si va fii perpetuum!In sfarsit……bine ca au inceput sa fie observati de “doctorii” societatii !