Acoperișul unei case din Baia de Criș, mistuit de flăcări
Acoperișul unei case din comuna Baia de Criș a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza coşului de fum necurățat. În incendiu au fost arse obiecte de mobilier, aparate electrice, textile și cărti dar, din fericire, nimeni nu a fost rănit. „Pompierii Staţiei Brad au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a distrus acoperişul unei case din Baia de Criş. În operaţiune au fost implicate două autospeciale cu capacitate de 2.000 și 9.000 de litri și o ambulanță tip B2. Incendiul a distrus acoperişul, pe o suprafaţă de 25 mp și tavanul din lemn, pe o suprafaţă de 40 mp. Obiecte de mobilier, aparate electrice, textile și cărți au fost, de asemenea, afectate de ardere. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Cel mai probabil incendiul a fost generat de coșul de fum necurățat sau neprotejat față de materialele combustibile din podul casei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda






