glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Accident grav la Mina Vulcan

Un salvator minier încă se luptă pentru viaţă pe un pat al spitalului din Petroşani

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a ajuns la spital, în comă, după ce a fost surprins de o surpare de cărbune. Nu e vorba despre vreun alt accident produs în subteran, ci despre un eveniment petrecut într-un siloz de depozitare.

Evenimentul s-a produs ieri dimineaţă, în timp ce o echipă formată din 12 oameni lucra la decolmatarea pereţilor unui siloz de cărbune. La un moment dat, din cauze încă neelucidate, în siloz s-a produs o surpare, iar bărbatul de 30 de ani a fost prins sub o cantitate de huilă. A durat câteva minute până când colegii au reuşit să-l scoată, fiind nevoiţi să taie mai întâi corzile în care acesta era ancorat (curăţarea pereţilor silozurilor de cărbune se face de sus în jos, cu persoane care stau agăţate în hamuri şi corzi). La momentul în care echipajele de prim-ajutor au ajuns la faţa locului, bărbatul se afla în stop-cardio respirator. Manevrele de resuscitare aplicate victimei au dat roade. După ce i-au repornit inima, paramedicii l-au transportat mai întâi la Spitalul Vulcan, apoi la Spitalul de Urgenţe din Petroşani. Tânărul se află însă în comă, din cauza perioadei destul de lungi în care a fost total lipsit de oxigen. El a suferit şi mai multe traumatisme.

Reguli aparent respectate

Directorul Complexului Energetic Hunedoara, Samuel Dioane, a declarat că ieri dimineaţă s-a deplasat la EM Vulcan pentru a verifica dacă s-au respectat procedurile de lucru pentru astfel de operaţiuni. Spune că au fost respectate, adăugând că nu se poate pronunţa în niciun fel asupra cauzei accidentului. „Curăţarea silozurilor e o operaţiune care se face destul de des în exploatările noastre miniere. Se lucrează după un permis de lucru clar emis, iar cei care fac astfel de operaţiuni sunt salvatori minieri. Permisul de lucru a fost respectat. Nu pot să îmi dau seama ce s-a întâmplat, pentru că ancorele erau la locurile lor, corzile erau cum trebuie… Am vorbit şi cu doctorii. Mi s-a transmis că starea de comă a fost provocată de faptul că a fost lipsit de oxigen. Partea bună este că, în urma examenului computer-tomograf, nu s-au observat leziuni interne. Medicii mi-au mai spus că ortacul nostru are o şansă pentru că îl ajută vârsta, are 30 de ani”.

Back to top button