Infracționalitate
Bagajul voluminos i-a dat de gol pe doi hoţi
Doi tineri din municipiul Petroşani, în vârstă de 16, respectiv 22 de ani, au fost prinşi de poliţişti, în toiul nopţii, pe strada 1 Decembrie 1918 din localitate, în timp ce transportau mai multe bucăţi de cablu din fibră optică pe care le-au furat din scara unui bloc. Cei doi au fost conduşi la sediul poliţiei, unde au destăinuit oamenilor legii fapta comisă. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.






