glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Tradiţii şi obiceiuri de Moș Nicolaei. Sfântul Nicolae este unul din cei mai importanți sfinți din tradiția ortodoxă

În fiecare an, de Moș Nicolae, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii știu că trebuie ca ghetuțele sau cizmulițele lor să fie lustruite, deoarece Moș Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri celor cuminți. Copiii neascultători primesc o nuielușă, menită să îi atenționeze și să le aducă aminte ca trebuie să asculte de părinții și bunicii lor. Pentru Moș Nicolae este suficient să se uite prin ferestre pentru a-și da seama dacă un copil a fost cuminte sau rău.

Conform tradițiilor românești, Moș Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, ajută pe toți cei nevoiași, orfanii și văduvele, este stăpânul apelor și salvează corăbierii de la înec, protejează soldații pe timp de război, potrivit calendarulortodox.ro. Conform tradiției populare, în nopțile sfințite de sărbători, când cerurile se deschid și pentru noi, muritorii de rând, se spune că preț de o secundă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

Back to top button