glasul-hd.ro Web analytics

Infracționalitate

Pescarii amendaţi, peştii eliberaţi

Doi hunedoreni, care au “pescuit” din râul Mureş peste 30 de peşti, cu dimensiunile sub limita prevăzută de legislaţia în vigoare, au încasat amenzi în valoare totală de 600 de lei, din partea jandarmilor şi a reprezentanţilor Administraţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură (ANPA).

Cei doi pescari au fost depistaţi, de jandarmi şi reprezentanţii A.N.P.A., pe malul râului Mureş, în zona localităţii Mintia. “Pescarii, în vârstă de 50, respectiv 56 de ani, au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare totală de 600 de lei. Totodată, peştii au fost eliberaţi în mediul acvatic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara, căpitan Nicolae Răducu.
În ultimele şapte zile jandarmii hunedoreni au constatat, împreună cu reprezentanţii A.N.P.A., alte cinci fapte de natură contravenţională în domeniul pescuitului şi acvaculturii, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 900 de lei.

Back to top button