Noi titluri naţionale pentru karateka de la Heian Deva şi CFR Simeria
Campionatul Naţional + 13 ani organizat de Federaţia Română de Karate WUKF la Târgovişte a adunat în acest an la start aproape 400 de sportivi reprezentând peste 50 de cluburi din ţară. Aceştia s-au întrecut la categoriile de vârstă rezervate cadeţilor, juniorilor şi seniorilor.
Clubul Sportiv Heian Deva a participat la competiţie cu cinci karateka, toţi reuşind să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. Astfel, Victor Kuţaba a câştigat probele de kata individual şi de kumite individual, devenind dublu campion naţional de tineret. Andra Daneliuc s-a impus în întrecerea senioarelor, unde a câştigat proba individuală de kata shito ruy. Tot la kata individual shito ruy Diana Tatoiu a cucerit titlul naţional la tineret, iar sora ei Carmen Tatoiu pe cel din concursul cadetelor. Încă un titlu naţional pentru sportivii pregătiţi la clubul Heian de sensei Marius Biji a obţinut Cristian Josan, care s-a clasat pe primul loc în proba de shotokan.
La Campionatele Naţionale de Karate IKU, organizat la Dumbrăviţa, în judeţul Timiş, au participat aproximativ 400 de sportivi de la 20 de cluburi din ţară, între care şi CS CFR Simeria. Tinerii karateka pregătiţi la clubul simerian de sensei Ion Hriţcu şi senpai Dorin Vesa au câştigat la aceste întreceri trei titluri naţionale şi alte cinci medalii.
Delia Breazu s-a impus atât la kata individual cât şi la kumite individual la categoria de vârstă 10 – 11 ani, devenind dublă campioană a României. Un titlu de campion şi-a adjudecat şi Ionuţ Vesa în proba de kumite individual la categoria 12 – 13 ani, el clasându-se pe locul al treilea la kata individual. Dublu vicecampion naţional la categoria 10 – 11 ani este Paul Todea, care a obţinut locul 2 în probele de kata individual şi de kumite individual. Tot la categoria 10 – 11 ani Brian Popa s-a situat pe locul al doilea la kumite individual şi locul al treilea la kata individual.
Mihai Pistol, un alt sportiv legitimat la CS CFR Simeria, a fost premiat la festivitatea de deschidere a Campionatelor Naţionale de Karate IKU, alături de ceilalţi karateka din delegaţia României care au participat la Campionatul European din Rusia.






