Dările locale nu vor fi majorate în 2013. Primarii de oraşe şi municipii păstrează acelaşi nivel al taxelor şi impozitelor locale
Taxele şi impozitele locale aferente lui 2013 vor fi păstrate la acelaşi nivel ca în 2012, în principalele localităţi ale judeţului Hunedoara. Guvernul a avizat reactualizarea limitelor în care se pot încadra dările locale, iar decizia privind majorarea sau diminuarea acestora rămâne la latitudinea administraţiilor locale.
Majoritatea primarilor de municipii şi oraşe din judeţul Hunedoara preferă să menţină actualul nivel al taxelor şi impozitelor locale şi pentru anul viitor. În unele localităţi, taxele şi impozitele pentru 2013 au fost deja aprobate. Există însă şi localităţi în care reprezentanţii administraţiilor locale sunt încă indecişi în ceea ce priveşte stabilirea nivelului dărilor.
În Deva şi Hunedoara dările locale nu se majorează
Conducerea Primăriei Deva a decis să nu majoreze taxele şi impozitele. Propunerea conducerii primăriei va primi undă verde din partea consilierilor locali la mijlocul acestei săptămâni. “Primăria municipiului Deva doreşte să nu împovăreze suplimentar cetăţenii în anul 2013, astfel încât propune menţinerea actualului cuantum al impozitelor şi taxelor locale. În anul 2012 bugetul de venituri proprii al municipiului Deva a fost de 93.016.000 lei, iar valoarea impozitelor şi taxelor pe terenuri şi clădiri în bugetul de venituri şi cheltuieli a fost de 20.885.000 lei, adică o pondere de 22,45 la sută. Încasările de taxe şi impozite pe terenuri şi clădiri au totalizat în anul acesta 18.956.000 RON, adică un grad de colectare de 90,76 la sută”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Andrei Nistor. Nici Primăria Hunedoara nu va majora taxele şi impozitele, în schimb, scopul actualei conduceri a administraţiei locale este creşterea gradului de colectare a dărilor locale.
“Am decis să nu majorăm taxele şi impozitele locale pentru anul viitor. Consider că majorarea dărilor locale nu este oportună în acest context de criză economică. Veniturile oamenilor sunt mici, iar cheltuielile din ce în ce mai mari. Hunedorenii sunt împovăraţi de alte cheltuieli, iar noi, ca administraţie locală, dacă nu le putem da bani, măcar să nu le luăm în plus”, spune primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion. Administraţiile locale din Brad şi Haţeg nu au hotărât încă dacă vor majora taxele sau le vor menţine la acelaşi nivel.
Mici modificări la Simeria şi la Geoagiu
Consilierii locali din Geoagiu vor aproba la începutul anului viitor nivelul taxelor şi impozitelor. Tot atunci va fi modificată şi încadrarea unor terenuri. “Taxele şi impozitele rămân la latitudinea consilierilor locali. În ianuarie vom avea şedinţa pe a cărei ordine de zi se va regăsi acest proiect. Nu avem intenţia să sufocăm oamenii cu taxe mari, dar vor fi mici ajustări. În plus va trebui să reglementăm anumite cazuri cu privire la situaţia unor terenuri şi încadrarea acestora”, spune primarul oraşului Geoagiu, Ioan Vălean. Şi la Simeria vor fi mici modificări în ceea ce priveşte categoria în care se încadrează o anumită zonă a localităţii. “Păstrăm acelaşi nivel al taxelor şi impozitelor şi pentru 2013. O singură modificare va fi în ceea ce priveşte satul Sântandrei. Locuitorii de aici plăteau impozite mai mari, iar acum vrem să le aducem la acelaşi nivel cu cele practicate pentru celelalte sate aparţinătoare Simeriei”, spune edilul simerian Emil Rîşteiu. Acelaşi nivel al taxelor şi impozitelor a fost păstrat şi în oraşul Călan.






