glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

30 de tone de gunoi adunate de voluntari la Deva

Deva deține în acest an recordul județean ca număr de voluntari participanți la Ziua Mondială a Curățeniei. Acțiunea s-a desfășurat sâmbătă, 15 septembrie, în mai multe localități din județul Hunedoara.
Voluntarii au strâns din împrejurimile Devei aproape 30 de tone (mai exact 28.140 de kilograme) de deșeuri. La curățarea zonelor afectate de gunoaie au venit în sprijinul voluntarilor și reprezentanți ai autorităților locale.

Printre gunoaie s-au găsit canapele și deșeuri de faianță

În județul Hunedoara, la Ziua Mondială a Curățeniei au participat 4.675 de voluntari. Cele mai multe persoane doritoare să strângă deșeuri în mod benevol s-au prezentat în municipiul Deva, unde pe liste s-au înscris 1.525 de voluntari. Numărul real al celor prezenți la acțiune a fost însă mai mare, de aproximativ 2.000 de oameni. Printre zonele eliberate de multitudinea de gunoaie s-au numărat strada Roci și strada Coziei până la zona panoramică de sub releu, pe un areal de aproximativ 5 kilometri în jurul releului. „Ne întrebăm de ce ar face cineva efortul de a se deplasa în pădure pentru a-și arunca faianța, canapeaua sau chiuveta!?”, spune Lucian Davidoni, unul dintre promotorii acțiunii de curățare a împrejurimilor Devei. Alături de respectivele piese de uz casnic aruncate în pădure, au mai fost strânși și o sută de saci plini cu pet-uri.

Curățenie și la sat

O altă zonă care a fost debarasată de gunoaie este satul Rișculița. Aici au venit voluntari din rândurile elevilor de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Baia de Criș, alături de ei participând și aici, la fel ca la Deva, reprezentanți ai autorității locale.
În Lupeni, sâmbătă, voluntari de toate vârstele, inclusiv copii, au strâns gunoaiele alături de angajați ai Primăriei municipiului Lupeni, precum și de muncitori ai societății de gospodărire a domeniului public. Toți au adunat deșeuri din parcuri și de pe străzile orașului, dar și din zonele verzi dintre blocuri. Acțiunea de curățare a deșeurilor a fost intitulată „Ne dorim un Lupeni mai curat!”.
Ziua Mondială a Curățeniei s-a desfășurat în 150 de țări ale lumii și este una dintre cele mai ambițioase mișcări civice la nivel internațional, la ea participând milioane de voluntari din întreaga lume.

Back to top button