glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Ovidiu Bîrlea, inspector-șef al IPJ Hunedoara

Comisarul-șef Ovidiu Gabriel Bîrlea este, de vineri, șeful Inspectoratului de Poliție Hunedoara. Acesta a fost declarat admis la concursul pentru ocuparea funcției de inspector-șef al IPJ Hunedoara, post pe care îl ocupă prin detașare din luna noiembrie a anului trecut. De precizat este faptul că Ovidiu Bîrlea a fost singurul candidat pentru această funcție. Noul șef al IPJ Hunedoara s-a născut în data de 21 iulie 1965. În 1989 a absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara, iar în 2005 pe cea de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, unde un an mai târziu și-a luat masterul în Drept penal și procesual aprofundat. Lucrează în Poliție din 1991. A fost ofiţer specialist la Serviciul de Investigare a Fraudelor, ofiţer specialist principal specializat în macrocriminalitate economică la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, şef al Biroului de Investigare a Fraudelor, al Serviciului Investigarea Criminalităţii Economice, iar din noiembrie 2017 interimar la comanda IPJ Hunedoara.

Back to top button