CS Hunedoara vrea să revină cu puncte de la Alba Iulia
După victoria dătătoare de moral – şi aducătoare de puncte, lucru şi mai important – înregistrată la revenirea în liga a treia, CS Hunedoara întâlneşte astăzi, de la ora 18, pe Unirea Alba Iulia. Partida se va juca în deplasare şi opune elevilor lui Mircea Alic un adversar de un cu totul alt calibru decât cel întâlnit în prima rundă, Millenium Giarmata.
Unirea nu este o necunoscută pentru hunedoreni. La începutul acestei luni formaţia albaiuliană a învins la Hunedoara într-un amical (scor 1 – 2, goluri marcate de Daniel Creciunesc, respectiv Davidaş şi Oara), însă în condiţiile în care antrenorii au rulat fiecare întreg lotul avut la dispoziţie, adică circa 30 de jucători.
Petresc şi Al. Dan sunt indisponibili
„Din păcate Petresc este accidentat de la meciul cu Giarmata şi sigur nu va putea juca la Alba Iulia. A făcut un RMN acum două zile, ieri (n. red miercuri) a primit rezultatul şi are o afecţiune la ligamentele înscrucişate ale genunchiului drept. Mai urmează să fie consultat de un doctor să vedem cât va trebui să stea. Alexandru Dan va lipsi şi el, este încă în programul de recuperare, face deocamdată doar alergări uşoare. Am urmărit adversarul în meciul de Cupă de marţi, câştigat cu Sănătatea Cluj. Unirea este o echipă care joacă de mult timp împreună, o echipă bună, chiar printre cele mai bune din acest campionat în seria noastră, şi îl are pe Selagea un adevărat lider. Noi ne luăm însă toate măsurile şi mergem la acest meci să luăm puncte”, a prefaţat Mircea Alic, antrenorul principal al CS Hunedoara, întâlnirea de astăzi de la Alba Iulia.
Unirea e neînvinsă în acest sezon
În ultimul joc dinaintea confruntării cu Hunedoara cei de la Unirea au învins marţi în Cupă pe Sănătatea Cluj cu 1 – 0. Singurul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 10 de Paul Păcurar, după un şut al lui Selagea respins de portar. Antrenorul Adrian Bicheşi a folosit următorul 11: Suciu – Ivan, Morar, Grozav, Potopea, Matei, Giurgiu, Davidaş, P. Păcurar, Selagea, Oara. Au mai intrat pe parcurs Tat, Goguţa şi Marcu.
În prima etapă de campionat trupa din Alba a remizat la Lugoj vinerea trecută, 1 – 1 cu CS Municipal. Gazdele au deschis atunci scorul dintr-un penalty controversat, oaspeţii egalând pe final (min. 80) prin Răzvan Ivan. Iată şi echipa folosită atunci: Sporea – Ivan, Grozav, Potopea, Matei, Giurgiu, Davidaş, P. Păcurar, Selagea, Tat, Oara.






