glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Cu cine va lupta Autobergamo Deva pentru titlu

Un prim reper pentru ceea ce ne aşteaptă în sezonul competiţional 2018 – 2019 la futsal îl constituie Supercupa României (acea competiţie fixată la o dată mult mai apropiată de începerea unei noi ediţii de campionat decât de cea în care cele două participante au obţinut dreptul de a-şi disputa trofeul, dar asta e situaţia). Combatantele au fost Informatica Timişoara şi United Galaţi, adică două echipe care mai mult ca sigur vor încerca să se opună revenirii lui Autobergamo Deva în vârful ierarhiei interne.

 

Poate surprinzător, victoria a revenit realizatoarei eventului din sezonul trecut, Informatica, care a învins cu 4 – 3 pe United. Surprinzător pe de o parte pentru că timişorenii au pierdut în această vară trei „piese grele” – Rakic, Simic, Oliveira – , pe de alta deoarece gălăţenii sunt consideraţi cea mai omogenă grupare din liga întâi, cei mai puţin afectaţi de fluctuaţii plecări/ veniri la lot.

 

Informatica, United, Imperial, poate Odorheiu şi Dunărea

 

Să trecem aşadar în revistă – fără pretenţia de a epuiza subiectul în materialul de faţă – pe cei care sunt consideraţi principalii adversari ai devenilor în lupta pentru titlul de campioni.

 

Informatica Timişoara:

– au plecat Simic, Rakic, Felipe Oliveira

– au venit Liviu Ruxandari (Politehnica Iaşi), „Mimi” Stoica, Pedro Henrique (ambii de la Autobergamo), Denys Ovsiannikov (SKK Progress Glazov/ Rusia), Dmytro Bondar (MFK Aktobe Futsal/ Kazakhstan), ultimii doi internaţionali ucraineni

Poate cel mai important lucru pentru formaţia de pe Bega este că a rămas la echipă Savio Valadares, cel mai bun jucător din campionatul trecut, dar şi de la Naţionala României.

Lotul pentru sezonul 2018 – 2019:

portari: Vlad Iancu, Roberto Voin, Theodor Lungu

jucători de câmp: Liviu Ruxandari, Dumitru Mimi Stoica, Valentin Ilas, Darius Nastai, Robert Lupu, Nogueira Deco, Flavio Gomes, Pedro Da Silva, Daniel Araujo, Savio Valadares, Denys Ovsiannikov, Dmytro Bondar

Antrenor Robert Lupu

United Galaţi:

– au plecat Covaci, Varela

– au venit Nuno Coco, Rafinha

Cu un nou tehnician pe bancă, ex-deveanul Florin Ignat (gălăţean la origine), care a renunţat în vară la cariera de jucător pentru a se dedica exclusiv antrenoratului, United este după cum spuneam mai sus echipa care a făcut cele mai puţine schimbări în lot. Au plecat doi jucători, au venit alţi doi, dintre care Nuno Coco este şi el un fost component al lui Autobergamo.

Lotul pentru sezonul 2018 – 2019:

portari: Wellington, Păduraru, Dinicuţă

jucători de câmp: Rafinha, Nuno Coco, Borges, Petică, Cireş, Cojoc, Burdujel, Laşcu, Crăciun, Boşneagă, Arhire, Tudose, Boubătrân

Antrenor Florin Ignat

 

Imperial Wet Miercurea Ciuc:

Am văzut recent la lucru această echipă, la ediţia din acest an a Cupei Cetăţii de la Deva. În meciul direct cu ciucanii Autobergamo s-a impus greu, scor 2 – 1, prefigurând o dispută cât se poate de dificilă în viitorul campionat.

Lotul pentru sezonul 2018 – 2019:

portari: Biro Zsolt, Dospinescu Gică, Paltan Roland, Pedro Meireles Coco
jucători de câmp: Alvaro, Balog Zsolt Zalan, Cezar Ribeiro, Dobri Norbert, Daniel Ramos, Diego Fogaca, Fernando Manuel Silva Leal (Nandinho), Mario Duque Velasco, Nuninho Vially, Szocs Laszlo, Tanko Levente

Antrenor Kito Ferreira

 

Nu sunt deloc de neglijat nici FK Odorheiu Secuiesc (în formula Grigoraş – Csoma, Manya, Miklos Tamas, Szecsi, Csala Zsolt, Szocs, Kedei Barna, Hadnagy Istvan, antrenor Zoltan Jakab) sau Dunărea Călăraşi (de la care au plecat Jovanovic, Krstic, Lazăr, Rodrigo Coelho şi au venit Garcia Fermnandez – portar, Alberto Galan, Thyago Monteiro, cu antrenorul Marian Şotârcă în continuare pe banca tehnică).

 

Iată şi lotul lui Autobergamo pentru sezonul 2018 – 2019:

portari: Petrişor Toniţă, Darius Savu

jucători de câmp: Cristian Obadă, Adrian Pânzaru, Sergiu Tacot, Andre Luis, Mihnea Toader, Cristian Saavedra (Chapu), Calvo Pardo Noe (Noe), Da Costa Dias Cesar Andre (Teka), Guilherme Varela, Biro Atika, Paulo Ferreira

Antrenor Luis Fonseca Cilleros

Back to top button