glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Generalul Berthelot, omagiat de Academia Română în județul Hunedoara

Generalul Berthelot va fi omagiat de Academia Română la Conacul Berthelot din comuna cu acelaşi nume, din judeţul Hunedoara. Manifestarea are loc joi și face parte din cadrul programului dedicat Centenarului Marii Uniri, „100 de ani de la Marea Unire. Contribuţia Franţei şi a Misiunii Militare Franceze condusă de Generalul Henri Mathias Berthelot la refacerea, dotarea şi instruirea Armatei Române în Primul Război Mondial”.

Evenimentul va debuta la ora 11:00, cu o sesiune omagială, moderată de academicianul Victor Voicu, vicepreşedinte al Academiei Române, coordonator al programului aniversar „Generalul Berthelot şi Misiunea Militară Franceză în România”. Sesiunea va fi urmată de prezentarea întregului poştal „General Berthelot” emis de Romfilatelia şi de semnarea panoului filatelic dedicat Centenarului Marii Uniri. Cu acest prilej va fi decernată medalia aniversară „General Berthelot”. Evenimentul va continua cu ceremonia depunerii coroanelor de flori la bustul generalului şi plantarea unui stejar în curtea conacului. Totodată, va fi prezentată expoziţia „Generalul Henri Mathias Berthelot pe frontul românesc (1916-1918)”, organizată de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie al României şi Muzeul Naţional Militar. La final va fi proiectat filmul documentar „Francezii şi românii în Marele Război”, realizat de jurnalista Marcela Feraru, urmat de difuzarea interviului acordat televiziunii Trinitas de Jean Claude Dubois, nepotul generalului Berthelot. Potrivit organizatorilor, la evenimente vor participa personalităţi din lumea academică, reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, cadre militare, istorici, reprezentanţi ai comunităţii locale.

Generalul Henri Mathias Berthelot (1861-1931), ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1926, a fost şeful Misiunii Militare Franceze în România în timpul Primului Război Mondial şi a avut o contribuţie esenţială în refacerea şi reorganizarea armatei române. A fost consilier strategic al Regelui Ferdinand şi s-a implicat în susţinerea diplomatică şi militară a cauzei româneşti. În semn de recunoştinţă, generalul Berthelot a fost decorat cu cele mai înalte distincţii ale statului român şi a fost declarat cetăţean de onoare al României.

Back to top button