glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Una caldă, alta rece, pentru CEH

Ministerul Energiei pregăteşte o hotărâre de guvern pentru acordarea unui nou contract de servicii de sistem pentru Complexul Energetic Hunedoara. Asta e vestea bună. Vestea mai puţin bună e că, în nota de fundamentare a proiectului, nu este nici acum precizat clar că, la Mintia, vor rămâne două grupuri energetice.

Ministerul Energiei a supus ieri în dezbatere publică un proiect de hotărâre de guvern prin intermediul căruia Complexul Energetic Hunedoara ar trebui să beneficieze de bani de la buget doar pentru că ţine în rezervă, teoretic gata să intervină oricând e nevoie, capacităţi de producţie a energiei electrice. Până în această primăvară, CEH a avut parte de un contract de servicii de sistem în valoare de 6 milioane de lei pe lună, iar acum se vorbeşte de un contract de valoare aproximativ dublă, astfel încât colosul energetic (sau ce-a mai rămas din el) să poată supravieţui.

O exprimare aproximativă

În nota de fundamentare a proiectului este citat un studiu al Transelectrica în care se menţionează că, practic, până în 2024, când se estimează finalizarea unei investiţii de transport al energiei, de la Porţile de Fier, prin Reşiţa şi Timişoara, spre Arad, Sistemul Energetic Naţional are mare nevoie de termocentralele Paroşeni şi Mintia. Problema este însă că, atunci când vine vorba despre Mintia, nu se precizează că ar fi nevoie neapărat de două grupuri energetice, aşa cum cer sindicaliştii. Exprimarea folosită în nota de fundamentare este de „cel puţin un grup la Mintia”.

Cu ochii pe site-ul Guvernului

Liderul Sindicatului „Solidaritatea”, din cadrul Termocentralei Mintia, Cristian Iştoc, spune că în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre apărut ieri este citat studiul făcut de Transelectrica în 2016, unde s-a mers pe ideea unui singur grup la Mintia. „Eu sper să folosească acea prevedere din studiul Transelectrica doar pentru a urgenta hotărârea de guvern pentru acordarea contracului de servicii de sistem, nicidecum şi pentru planurile de viitor în ce priveşte CEH. Pentru acest capitol ar trebui să apară un memorandum în care să fie prevăzute clar, la Mintia, două grupuri energetice. Aşteptăm să vedem ce se va publica săptămâna aceasta, pe site-ul Guvernului, înainte de de şedinţa Executivului”, adaugă Iştoc.

Fie vremea cât de rea, prima e prioritară

Deşi se află într-o situaţie disperată din punct de vedere economic, Complexul Energetic Hunedoara acordă prime de Paşte. Acestea vor consta în tichete – cadou în valoare de 220 de lei pentru fiecare dintre cei aproximativ 4.000 de angajaţi pe care îi mai are Complexul. Tichetele ar urma să ajungă la toţi angajaţii până pe data de 4 aprilie.

One Comment

  1. Vrem investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan pentru a deveni rentabila huila din valea jiului !

Back to top button