glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Zeci de amenzi și avertismente aplicate de Direcția Sanitar Veterinară

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Hunedoara a efectuat, în ultima lună, zeci de controale, în urma cărora au fost aplicate comercianților mai multe amenzi și avertismente, pentru neconformități. În principal, vânzătorii au fost sancționați pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, ori pentru comercializarea animalelor neînsoțite de documente sanitar-veterinare.

Controalele au avut loc în perioada 05-28 martie, și au fost efectuate atât în domeniul siguranței alimentelor, cât și al sănătății și bunăstării animalelor. În urma verificărilor desfășurate în domeniul siguranței alimentelor, au fost aplicate patru sancțiuni, în valoare de 4.200 de lei și 28 de avertismente. Potrivit inspectorilor DSVSA Hunedoara, principalele neconformități pentru care s-au dispus sancțiunile contravenționale și avertismentele au fost următoarele: etichetarea defectuoasă sau lipsa acesteia, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare și neîntreținerea corespunzătoare a spațiilor și ustensilelor din dotare.

În domeniul sănătății și bunăstării animalelor, în urma controalelor efectuate au fost aplicate 15 avertismente și nouă sancțiuni contravenționale, în valoare de 9.600 de lei.

Principalele neconformități pentru care s-au aplicat sancțiuni au fost următoarele: comercializarea animalelor neînsoțite de documente sanitar-veterinare, inclusiv cele aduse pentru comercializare în târgurile de animale vii; nu a fost notificat medicul veterinar privitor la animalele nou introduse în exploatație; transportul animalelor cu mijloace de transport neautorizate sanitar-veterinar și fără respectarea condițiilor de bunăstare; încercarea comercializării animalelor în târgurile de animale vii, fără ca proprietarii să dețină pentru animale documente sanitar-veterinare.

În această perioadă sunt în desfășurare controalele specifice perioadei premergătoare Sărbătorilor Pascale.