26 de milioane din bani europeni, pentru 77 de firme din Regiunea Vest
77 de firme private din Regiunea Vest au semnat, săptămâna aceasta, contracte de finanțare în valoare totală de peste 26 milioane euro, cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. Peste 20 de societăți comerciale din județ vor beneficia, astfel, de banii europeni.
Proiectele contractate cumulează o valoare totală de 26,65 milioane euro, finanțarea nerambursabilă fiind de 15,54 milioane euro. Finanțarea nerambursabilă obținută de aceste firme este acordată în cadrul Regio-Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, axa prioritară 2 „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1 A. – Microîntreprinderi și Prioritatea de investiții 2.2 IMM. Firmele care vor primi finanțare activează în sectoarele construcții, industria prelucrătoare, domeniul recuperării materialelor reciclabile sortate, întreținerea și repararea autovehiculelor, dar și în domeniul hotelier, editare cărți, prelucrare date, arhitectură, inginerie și consultanță tehnică, sănătate umană, arhivă, centre de fitness, activități recreative și distractive. Prin implementarea acestor proiecte vor fi construite și modernizate spații de producție/servicii și se vor achiziționa echipamente, inclusiv programe informatice, care vor contribui la creșterea competitivității economice, la dezvoltarea de noi produse sau servicii și vor genera 260 de locuri noi de muncă.
Peste 200 de milioane de euro, pentru Vestul țării
69 din cele 77 contracte semnate au fost depuse în cadrul apelului de proiecte 2.1A Microîntreprinderi. De asemenea, celelalte 8 proiecte contractate au fost depuse în cadrul apelului de proiecte 2.2. IMM. La nivelul Regiunii Vest, în cadrul POR 2014-2020, au fost contractate până în prezent 238 proiecte, în valoarea totală de 222,62 milioane euro, valoarea nerambursabilă fiind de 182,42 milioane euro. În cadrul „Priorități de investiții 2.1. Microîntreprinderi” sunt contractate 183 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 27,88 milioane euro, reprezentând 101,16% din alocarea regională, iar în cadrul „Priorități de investiții 2.2. IMM” sunt contractate 21 proiecte cu o valoare nerambursabilă de 12,41 milioane euro, reprezentând 60,95% din alocarea regională. Atât apelul de proiecte destinat microîntreprinderilor, cât și cel destinat IMM-urilor sunt în prezent închise.






