EVAZIUNEA FISCALĂ (VIII)
Motto: „Slăbiciunea forţei este de a nu crede decât în forţă” – Valery
În general, evaziunea fiscală constă în evitarea prin diferite metode de a achita impozitele, taxele și contribuțiile la bugetul statului. Întrucât toate controalele fiscale se bazează pe analiza documentelor, cei care lucrează exclusiv la negru sunt cel mai puțini expuși riscului detectării evaziunii și mai ales a nivelului acesteia.
Cea mai grosieră formă este utilizarea unor documente care nu reprezintă operațiuni reale, în scopul scăderii artificiale a profitului.
Până în acest an, efortul de a identifica o cale pentru a face evaziune fiscală era în exclusivitate în sarcina contribuabilului. Ce s-a gândit STATUL ROMÂN? Este prea puțin inventiv evazionistul ROMÂN, așa că ar fi bine să-i mai luminăm calea spre țelul sau predilectul: evaziunea fiscală.
Așa că, în marea revoluție fiscală din decembrie (oare s-a stabilit o cutumă în România: revoluțiile se fac în general în luna decembrie?) statul a deschis (NU O PORTIȚĂ) O POARTĂ sau mai precis O ECLUZĂ pentru cei care nu vor să plătească impozite. Modificarea Codului Fiscal în acest sens s-a făcut cu pași nevăzuți, pentru că atenția a fost atrasă de transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, adică reglementarea fiscală privind microîntreprinderile. Se consideră o mică întreprindere o societate comercială care are cel puțin un angajat și realizează o cifră de afaceri până la un 1.000.000 de euro. Da, un milion de euro. Şi vor fi impozitate cu 1% din cifra de afaceri, mare avantaj! Nu? Considerați că este o reglementare fiscală foarte bună, pentru că o mare parte dintre societățile românești se încadrează în acest concept.
Până acum URA!!! Totul este în regulă, dar, dar, dar…, temete de greci când îți fac cadouri, pentru că acest cadou nu a fost pentru tine INVESTITORULE. Pe lângă toate facilitățile fiscale de mai sus, s-a strecurat ca o boare și o altă modificare a Codului Fiscal: de această prevedere beneficiază și societățile comerciale care au în obiectul de activitate și „consultanță”. Deci cheltuielile sunt deductibile la beneficiarul acestor servicii. Ați înțeles? Cred că nu.
Să exemplificăm: dacă o societate mare multinațională angajează consultanți externi sau interni, toate cheltuielile și plățile până la 1.000.000 euro sunt deductibile fiscal, iar consultantul trebuie să plătească un impozit de 10.000 euro. Restul de 990.000 euro îi rămân. Urmând doar să plătească impozit pe dividente.
Vă dați seama că, începând cu 2018, în România, va crește vertiginos activitatea de consultanță, alături de această activitate va crește și PIB-ul. Frumos nu?
Oare cine a făcut lobby pentru această modificare a Codului Fiscal? Nu vom ști niciodată sau când vom ști îl vom vedea doar pe „Acarul Păun” .
Mă opresc aici.
Române, nu uita că eşti contribuabil!
Radu P. Herlea
