Cele mai performante societăți, premiate la gala „Topul firmelor hunedorene” (GALERIE FOTO)
Topul firmelor a devenit an de an, fără nici o îndoială, cea mai importantă competiţie în afaceri, în județul Hunedoara. Gala „Topul firmelor hunedorene” din acest an a fost una cu adevărat de excepție. Organizatorii, Camera de Comerț și Industrie (CCI) Hunedoara, au creat o atmosferă de excepție, la restaurantul Bliss din Deva, care a fost întregită de un duet de muzică clasică şi cafe concert, oferit de Duo Colompar şi copiii minunaţi de la Cafee Latino.
Organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara, instituţie preocupată în permanenţă de sprijinirea şi reprezentarea firmelor din judeţ, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, acest Top constituie un mijloc eficient de a promova activ firmele locale, care au obţinut în fiecare an rezultate economice foarte bune. Metodologia care a stat la baza clasificării firmelor este unică pe ţară, bazându-se pe rezultatele financiare ale fiecărei firme pe anul 2016, înregistrate la Ministrul Finanţelor Publice. Datele de identificare ale firmelor provin de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, domeniul de activitate din bilanţurile acestora, iar actualizarea lor s-a făcut în baza declaraţiilor comercianţilor. Criteriile de grupare au fost stabilite în funcţie de domeniile de activitate şi mărimea firmei, indicatorii de eficienţă au luat în considerare cifra de afaceri, profitul din exploatare, rata profitului curent, eficienţa utilizării resurselor umane, efortul de dezvoltare, eficienţa utilizării capitalului angajat. În acest an metodologia a separat într-un domeniu distinct turismul, specific firmelor care desfăşoară activităţi de turism, ceea ce subliniază înca o dată importanţa acestui domeniu de activitate în economia locală şi naţională.
Grupul de firme Avis, printre premianți
La întocmirea clasamentului din acest an au participat 10.645 societăţi comerciale hunedorene, societăţi cooperative/organizaţii cooperative, institute de cercetare şi regii autonome, dintre care, după aplicarea criteriilor eliminatorii, au fost selecţionate, conform metodologiei 2.675 de firme, 1.010 dintre acestea fiind clasate în top pe primele 3 locuri. Cele mai bune 10 firme din judeţ au fost premiate în cadrul TOP 10. „Cifra de afaceri realizată de firmele incluse în TOP este de aproximativ 6,66 miliarde de lei, profitul din exploatare de aproximativ 698 milioane de lei, iar numărul angajaţilor din aceste firme este de 32.751 persoane”, a spus directorul Camerei de Comerț Hunedoara, Crinela Gafton. La fel ca în fiecare an, printre firmele ale căror merite au fost recunoscute în cadrul evenimentului organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara se numără şi societăţile comerciale care fac parte din grupul AVIS. Firmele administrate de Alina State au ocupat primele trei locuri din clasamentul secțiunii Agricultură, în acest fel fiind recunoscută excelența în afaceri. „Vreau să vă propun ca, anul viitor, să ne dați posibilitatea ca acele premii să le împărțim tuturor salariaților noștri. Grupul de firme Avis are 515 muncitori. Lor le mulțumim și le datorăm aceste premii”, a spus, Corina Oprișiu, director executiv al Avis 3000.
La festivitatea de premiere au fost prezente peste 60 de firme, care după decernarea premiilor au parte de o seară de excepție, cu program artistic susţinut de artiștii de la Duo Colompar și Cafee Latino.
TOP 10
- Eurosport DHS SA
- Sarmismob SA
- Besser România SRL
- Assa Abloy Entrance Systems Production România SRL
- T&O Prodcom SRL
- Borghesi SRL
- Adaconi SRL
- Terpena SRL
- Farmaceutica Remedia Distribution&Logistics SRL
- Parapharm SRL














































2 Comments