Culoarul Mureş – Nord are banii pentru modernizare
Săptămâna viitoare, la Deva, se va semna contractul de finanţare pentru reabilitarea şi modernizarea drumurilor judeţene care ,,însoţesc” malul nordic al Mureşului, de la Ilia până la Geoagiu – Băi.
,,Culoarul Mureş – Nord” are o lungime de aproximativ 70 de kilometri, iar drumurile judeţene care îl compun nu au mai beneficiat decât de lucrări de întreţinere în ultimii 20 de ani.
În cadrul noii sesiuni de finanţare europeană, la nivelul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, şefii consiliilor judeţene din Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş–Severin au decis încă din 2015 ca banii pentru drumuri să nu mai fie alocaţi pe baza unui concurs de proiecte, ci sumele să fie, pur şi simplu, împărţite în urma unor negocieri. Aşa se face că Hunedoara a rămas cu bani doar pentru Culoarul Mureş – Nord şi o ,,jumătate” din drumul Sântuhalm – Hunedoara – Călan (mai precis, cea dintre Hunedoara şi Călan, pentru care s-a semnat deja contractul de finanţare).
Valoarea proiectului este de aproximativ 35 de milioane de euro (la un curs leu-euro de 4,6), sumă la care Consiliul Judeţean contribuie cu doar 700.000 de euro.
Culoarul Mureş – Nord începe cu porţiunea DJ 706 A dintre Ilia şi Bejan, apoi ,,merge” pe DN 76 până la Şoimuş, după care continuă pe DJ 761 până la Bărsău, apoi pe DJ 107 A, prin Hărău, Chimindia, Uroi, Rapoltu Mare, Bobâlna, Geoagiu şi Homorod până la limita cu judeţul Alba. În proiect mai este inclus însă şi drumul dintre Geoagiu şi Geoagiu Băi, ca un b,,braţ” al culoarului.
Termen de finalizare – 2021, toamna
Ideea iniţială a Consiliului Judeţean a fost să lărgească drumul, pe zonele dintre satele amintite, însă problemele legate de exproprierile de terenuri necesare au făcut ca şi varianta modernizată a drumului să aibă, de fapt, aceeaşi lăţime de aproximativ 6 metri. Unele porţiuni de drum judeţean vor fi relocate, dar pe cheltuiala CNAIR, în locurile în care se „intersectează” cu autostrada Lugoj – Deva. În cadrul proiectului Consiliului Judeţean referitor la Culoarul Mureş – Nord „vor fi modernizate și consolidate toate podurile și podețele de pe traseu, vor fi modernizate/ amenajate stațiile de transport în comun, inclusiv alveolele aferente, vor fi amenajate trotuare și trasee pietonale noi și vor fi modernizate cele existente. Se vor avea în vedere inclusiv aliniamentele de arbori de pe marginea drumului și se vor face investiții suplimentare pentru protecția sectorului respectiv față de efectele generate de fenomenele meteo extreme. Scopul proiectului este acela de a aduce sectoarele de drum la parametri corespunzători din punct de vedere tehnic, refacerea sistemului rutier pentru trafic de perspectivă și crearea condițiilor de circulație în siguranță și confort” după cum se arată într-un răspuns oferit de CJ Hunedoara la întrebările noastre. Termenul de finalizare ar trebui să fie de maximum trei ani de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, moment care va fi, cel mai probabil, în a doua parte a anului viitor. Proiectul tehnic ar trebui să fie finalizat în martie 2018, iar licitaţia va fi demarată abia după aceea. Dacă nu vor fi contestaţii, cel mai târziu în octombrie anul viitor va fi desemnat constructorul. Ordinul de începere a lucrărilor poate fi dat doar după un rezultat definitiv al licitaţiei.
Drum inaugurat astăzi
Mâine, Consiliul Judeţean „inaugurează” varianta modernizată şi lăţită a drumului spre Prislop. Aici lucrările au început din 2015 şi au avansat destul de greu, mai ales din cauză că, la schimbarea conducerii CJ din vara lui 2016, s-a constatat că „zestrea” drumului nu era chiar atât de bogată precum se credea (pe unele porţiuni, vechiul asfalt era aşternut direct pe pământ, de exemplu), aşa că s-a pierdut timp şi cu efectuarea unei noi expertize a proiectului, făcută de specialişti universitari de la Timişoara. Cei 7 kilometri de drum dintre Silvaşu de Jos şi Prislop au acum porţiuni cu 9 metri lăţime şi, pe ultima porţiune spre mănăstire, o bandă dedicată traficului greu.
Drumul spre Prislop a devenit un adevărat calvar pentru pelerini, mai ales în zilele de sărbătoare religioasă. Uneori, autorităţile au fost nevoite să restricţioneze accesul autovehiculelor spre mănăstire, din cauza traficului prea intens pentru ceea ce a fost până nu demult un simplu drum de ţară.
Modernizarea accesului rutier spre Prislop a costat aproximativ 7 milioane de lei fără TVA.







4 Comments