glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Valea Jiului: accidente după accidente prevenite prin comisii după comisii

Aflat ieri la Deva, ministrul energiei, Toma Petcu (foto), a declarat că se va înfiinţa o comisie care să identifice vulnerabilităţile din minerit şi soluţiile de prevenire a accidentelor de muncă de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) şi Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ). Într-o singură lună, în minele din Valea Jiului au avut loc două evenimente tragice, la Lupeni şi Uricani.

În timp ce televiziunile naţionale vorbeau de o stare medicală gravă a celor trei mineri ajunşi cu arsuri la Bucureşti, la Deva, Toma Petcu spunea altceva: “Starea de sănătate a celor trei colegi este relativ bună, stabilă, au o serie de intervenţie chirurgicale în această zi (ieri – n.red.) şi, sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu şi ajutorul medicilor, să trecem cu bine următoarele zile şi să intrăm pe o stare de normalitate”.

O aprindere „foarte ciudată”

În ce priveşte accidentul de luni dimineaţă de la Uricani, Toma Petcu spune că evenimentul este, deocamdată, aproape imposibil de explicat. „Vorbim de o aprindere care s-a produs într-o zonă în care, în mod normal, n-ar fi trebuit să se producă, din mai multe motive. Era o zonă destul de bine aerisită, foarte aproape de suprafaţă, la doar 50 de metri adâncime. Din ce-am înţeles de la minerii salvatori, din poziţia unde erau (victimele – n.red), chiar se vedea gura de ieşire, se vedea lumină. Pe de altă parte, nu era nimic electrificat, nu era niciun cablu, nu era niciun motiv de aprindere, n-aveam elementul declanşator pentru o eventuală aprindere (de metan – n.red.). Cel puţin la prima vedere pare foarte ciudată această aprindere, nu vorbim de o explozie”, a declarat ministrul energiei.

Anchetă internă şi o „analiză amplă”

Accidentul de la Uricani, în urma căruia un miner a decedat pe loc, iar alţi trei sunt în stare gravă, la spital, este şi mai greu de explicat din moment ce, după cum spune ministrul energiei, în acest caz nu se poate da vina pe dotările proaste (cum s-a întâmplat în cazul stâlpilor vechi şi puţini din abatajul de la Lupeni, la începutul lunii octombrie). „SNIM –ul (societate puternic subvenţionată de stat – n-.red.), având o situaţie financiară foarte bună, (minerii – n.red.) aveau toate dotările şi echipamentele necesare pentru intrare în mină. Vorbim de o lucrare care nu era una minieră ci una de închidere, era vorba de construirea unui dig.

În acest chiar nu putem să ne dăm seama, în primul rând, de unde a venit acea acumulare de gaze, ţinând cont că aveau aparate de măsură şi ar fi trebuit să detecteze gazul, de ce nu l-au detectat. Şi, iarăşi, de unde a avut acel, să spunem, element declanşator acea aprindere”, a adăugat Toma Petcu.

Ministrul energiei a declarat că, la fel ca în cazul CEH, a dispus conducerii SNIMVJ efectuarea unei anchete interne privind cauzele accidentului de luni, de la Uricani. „Am decis, în paralel, să creem o comisie din Ministerul Energiei, Ministerul Economiei, INSEMEX şi Universitatea din Petroşani, pentru a face o analiză foarte amplă asupra riscurilor şi vulnerabilităţilor din minerit şi asupra soluţiilor pe care trebuie să le adoptăm, tehnice şi financiare, pentru a evita pe viitor astfel de evenimente nedorite”, a adăugat Toma Petcu.

Back to top button