glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Pregătirile pentru prima zi de școală, pe ultima sută de metri. A început goana după rechizite

A început febra cumpărăturilor de rechizite. Magazinele de papetărie și librăriile sunt asaltate de părinţii care şi-au stabilit un buget şi vor ca micuții lor să aibe tot ce le trebuie pentru prima zi de școală. Bugetul minim pentru cumpărarea strictului necesar este de 300 de lei, însă, dacă cei mici au preferinţe speciale, suma poate depăşi cu uşurinţă 500 de lei.

Anul şcolar 2017-2018 începe din 11 septembrie iar cei mici trebuie să fie pregătiţi pentru începerea şcolii. Majoritatea părinţilor hunedoreni se gândesc cu groază la banii pe care trebuie să îi cheltuiască pe rechizite, haine, încăţăminte, pentru ca cei mici să fie gata să înfrunte un nou an şcolar. În general părinţii ştiu preferinţele copiilor iar ghiozdanele, penarele şi caietele sunt personalizate cu eroii preferaţi ai micuţilor. În această perioadă, în magazine, legea o fac Minionii, Mickey Mouse şi prietenii lui, Prințesa Elsa sau Sofia. Rechizitele imprimate cu personaje din desene animate sunt mai scumpe chiar şi de trei ori faţă de cele obişnuite. Dar, cu toate că micuții îşi doresc cele mai moderne și haioase rechizite şi uniforme, unii părinți din județ nu îşi permit acest „lux”. „Rechizitele școlare de anul acesta sunt foarte scumpe. Într-adevăr găsești tot ce vrei, dar cum copiii din ziua de astăzi își doresc ghiozdane și rechizite imprimate cu personaje preferate din desene, trebuie să scoți din buzunar minimum 450 de lei doar pentru strictul necesar (ghiozdan, pensar, acuarele, câteva caiete și un bloc de desen). Asta, în condițiile în care rechizitele pe care le cumpăr nu sunt dintre cele mai moderne și nu am mai calculat suma pentru uniforma școlară sau echipamentul de sport”, a menționat un tătic din județ, Relu Pavel.

Prețul rechizitelor

Librăriile pun la dispoziţia părinţilor tot ceea ce îi trebuie unui elev la început de an şcolar, iar preţurile sunt pentru toate buzunarele. Rechizitele, ghiozdanul, echipamentul de sport și uniforma sunt câteva dintre articolele şcolare care nu trebuie să lipsească elevului în prima zi de școală. Preţurile acestora variază în funcţie de magazin, de calitate şi de preferinţele elevilor. Astfel, preţul caietelor diferă în funcţie de tipul ales, caietele de tip I şi II, cu 24 de file, necesare eleviilor din clasa întâi şi a II-a costă 1-1,5 lei. Preţul unui caiet A5 dictando sau de matematică, variază între un leu şi trei lei. Pentru un ghiozdan simplu, preţul de pornire este 60 de lei, dar acesta poate depăși 300 de lei, în cazul unuia de firmă, care are imprimate pe el diferite imagini cu personaje adorate de copii. Preţul unui caiet de 48 de file este 5 lei, iar al unuia studenţesc de 60 de pagini preţul variază între 5 şi 10 lei, în funcţie de model. Pentru un penar neechipat, dar cu diferite personaje imprimate, părinții vor scoate din buzunar în jur de 30 de lei, iar pentru unul echipat cu tot ce îi trebuie școlarului prețul ajunge până la 100 de lei. Pentru blocul de desen, acuarele şi pensule, părintele va scoate din portofel între şapte şi 30 de lei. Un stilou modern poate fi achiziţionat la 29,99 lei. La orele de matematică, elevii au nevoie și de instrumentele geometrice, astfel că un set cu compas depășește 30 lei. Nu lăsăm deoparte nici echipamentul de sport, întrucât acesta este obligatoriu la orele de educaţie fizică. Cel mai ieftin trening costă 80 de lei, iar pentru modelele realizate din materiale de înaltă calitate, preţul ajunge şi până la 500 de lei.

Back to top button